Prima pagină » Economic » În câte secunde ești localizat dacă suni la 112

În câte secunde ești localizat dacă suni la 112

În câte secunde ești localizat dacă suni la 112
Operatorii de telefonie mobilă vor avea obligația transmiterii către administratorul 112, în maxim 20 de secunde de la momentul inițierii apelului de urgență, a informațiilor de localizare care să conțină latitudinea și longitudinea apelantului, cel puțin pentru apelurile de urgență de pe smartphone.

Prevederea este inclusă într-un proiect de decizie lansat în consultare publică.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) urmărește creșterea calității informațiilor de localizare transmise către Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). După adoptarea proiectului, administratorul SNUAU va putea stabili mai exact poziționarea celor care solicită ajutorul apelând numărul de urgență 112, cu impact pozitiv asupra timpilor de intervenție.

Potrivit proiectului de decizie, până la data de 1 iunie 2017, furnizorii de rețele publice de telefonie mobilă au obligația de a lua toate măsurile necesare aplicării acestei decizii.

Totodată, pentru a îmbunătăți capacitatea SNUAU de a determina informația de localizare în cazul apelurilor de urgență în curs de soluționare, furnizorii de rețele publice de telefonie mobilă vor pune la dispoziție orice alte informații pe care le dețin sau pe care le pot obține prin utilizarea sistemelor și echipamentelor din rețea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului.

În prezent, dispeceratele de urgență realizează localizarea apelurilor pe baza metodei „cell-ID”, folosită pe scară largă la nivel european, care este însă insuficientă pentru o localizare de calitate a apelantului.

Prin această metodă sunt generate zone de căutare cu raze mari (în cazul unor spații puțin populate, când celula acoperă suprafețe mai mari) sau cu raze de căutare mai mici, dar insuficient de precise (în cazul unor spații dens populate), acuratețea localizării fiind influențată de obstacolele existente pe calea de propagare radio, precum și de alți factori fizici care determină distanța până la care este posibilă stabilirea legăturii radio între terminalul mobil și antenă.

Date fiind evoluțiile tehnologice recente la nivelul rețelelor și terminalelor de telefonie mobilă, proiectul ANCOM completează metoda de localizare „cell-ID” cu metode de localizare mai precise, în cazurile în care tehnologia o permite, prin care dispeceratele de urgență să poată beneficia de poziționări cât mai aproape de realitate ale celor care solicită ajutorul prin intermediul apelurilor de urgență la 112. Astfel de soluții de localizare avansate includ, de exemplu, funcționalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu o acuratețe sporită, pe baza informațiilor generate de sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi și/sau de metoda „cell-ID”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată