Prima pagină » Știri » În ce condiții continuă Grapini șantierele deschise de Udrea

În ce condiții continuă Grapini șantierele deschise de Udrea

Șantierele deschise vor fi continuate dacă sunt realizate în proporție de 80% și dacă ar costa mai mult să fie oprite, a declarat sâmbătă ministrul delegat pentru IMM și Turism, Maria Grapini, ca replică la o reacție a Elenei Udrea, care a spus că ar fi o performanță dacă ar continua ce a început ea

Șantierele deschise vor fi continuate dacă sunt realizate în proporție de 80% și dacă ar costa mai mult să fie oprite, a declarat sâmbătă ministrul delegat pentru IMM și Turism, Maria Grapini, ca replică la o reacție a Elenei Udrea, care a spus că ar fi o performanță dacă ar continua ce a început ea

„Cât privește șantierele deschise, le vom continua doar dacă sunt realizate în proporție de 80% și dacă ar costa mai mult să le oprim. Din păcate, banii din acest an din buget trebuie să-i alocăm facturilor neachitate din anii din urmă”, a declarat Grapini sâmbătă într-un comunicat.

Ea a adăugat că va fi greu să continue ce a început Udrea, având în vedere sutele de procese pe care le-a moștenit și pentru care se plătesc miliarde de lei.

„Totdeauna am acționat conform principiilor mele și nu împrumutate de la alții. Turismul, ca orice domeniu, are nevoie de profesioniști, de aceea eu colaborez cu profesioniști în stabilirea obiectivelor. Dar turismul are nevoie de un bun management și de asta mă ocup eu. Nu știu ca doamna Udrea să fie specialist în turism și nu cunosc să fie specialistă în management organizațional sau instituțional, având în vedere că primul act de conducere a fost la un minister. Eu am declarat că nu mă lupt cu nume – de altfel nu i-am pronunțat niciodată numele în declarațiile mele publice -, ci mă voi lupta cu mentalități, comportamente, indicatori de eficiență și competitivitate”, a mai spus Grapini în comunicat.

Ministrul a adăugat că vrea ca România să nu mai fie ultima țară din Europa la turism, să nu mai cheltuiască „fără cap” și să nu mai existe competiții între cine atrage mai multe fonduri europene, ca să obțină laudele președintelui, fără efecte în realitate.

Elena Udrea a declarat vineri că pentru Maria Grapini ar fi o performanță dacă ar termina proiectele începute de ea, replica venind după ce ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism a afirmat că zeci de milioane de euro au fost cheltuiți în turism fără efecte vizibile.

„Dacă ar fi în stare să continue ceea ce am început eu în domeniu, ar fi o mare performanță pentru domnia sa. Câteva lucruri i-ar fi de folos pentru început măcar, dacă le-ar ști. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a derulat, în mandatul meu de ministru, investiții de aproximativ 500 de milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii turistice și sportive în stațiunile și localități turistice montane din România”, a declarat Elena Udrea pentru MEDIAFAX.

Ea a adăugat că în perioada 2010-2011 în România au fost construite 12 pârtii noi și au fost extinse și reamenajate alte 15 pârtii și, de asemenea, au fost construite nouă instalații noi de transport
pe cablu și 21 de sisteme de producere a zăpezii artificiale. Lucrările la infrastructura turistică montană s-au finalizat în timp, spune Udrea, iar efectele sunt așteptate pe termen mediu și lung.

Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri agenției MEDIAFAX că zeci de milioane de euro au fost cheltuiți în ultimii ani, în turism, fără să aibă efecte benefice pentru industrie, pentru promovarea brandului turistic fiind deja plătiți 12 milioane de euro.

Grapini mai spusese vineri că s-au cheltuit foarte mulți bani în domeniul turismului, comparativ cu alte ramuri, respectiv zeci de milioane de euro cheltuiți.

„Eu doar spun pentru public, să analizeze, e bine că noi am făcut 147 de pârtii de schi, care au în total 125 de kilometri de pârtii, dar sunt împrăștiate?”, a spus Grapini.

Ea a afirmat că în Austria pârtiile de ski sunt concentrate, cu toată infrastructura necesară.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului Elena Udrea a replicat că anul 2012 a fost remarcabil, turismul înregistrând o creștere cu 10-12% în toate sectoarele. Aproape 100.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 30% față de anul trecut și au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei, cu 20% mai mult comparativ cu anul precedent.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein