În ce situații ni se poate cere și reține cartea de identitate. Controlorii RATB NU au acest drept
Puțini români știu, însă, că această practică este ilegală, existând foarte puține circumstanțe în care reținerea buletinului este permisă de legislația în vigoare.
Site-ul B365.ro vă prezintă situațiile în care entitățile cu care intrați în contact au dreptul de a vă reține actul de identitate.
Reținerea cărților de identitate este permisă de lege în numai câteva situații specifice, reglementate de Ordonanța de Urgență 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Conform actului normativ, actul de identitate poate fi reținut în trei circumstanțe:
1. Dacă actul conține modificări, adăugări sau mențiuni (altele decât cele prevăzute de lege). În acest caz, cartea de identitate poate fi reținută de către polițistul care a constatat acest lucru;
2. Dacă o persoană este reținută, arestată preventiv sau execută pedeapsa închisorii. În acest caz, actul de identitate este păstrat de către administrația aresturilor ori a penitenciarelor (până la punerea în libertate a titularului);
3. Dacă o persoană este internată în instituții de reeducare și de protecție socială. În acest caz, actul de identitate este păstrat de către administrația acestor instituții pe durata internării titularului.
În alte cazuri, reținerea cărții de identitate este ilegală, indiferent de motivul solicitării de reținere (prestare de servicii, închiriere de bunuri, etc.).
Controlorii din RATB nu au voie să rețină cărțile de identitate
Prevederile OG 97/2005 se aplică și în cazul controalelor efectuate de reprezentanții Regiei Autonome de Transport București (RATB), în mijloacele de transport în comun.
Astfel, în situațiile în care controlorii RATB solicită cartea de identitate, călătorii nu sunt obligati să le prezinte buletinul, pentru că aceștia nu au dreptul legal de a-l solicita.
Cu toate acestea, controlorii RATB au posibilitatea de a cere sprijinul poliției sau al jandarmilor, care au dreptul și obligația de a legitima călătorii, în conformitate cu legea 550/2004.