În ce stare se află victimele exploziei de la Vel Pitar
Managerul Spitalului Județean, dr. Daniela Neculoiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că starea celor cinci pacienți răniți în explozie, cu vârste între 40 și 55 de ani, este staționară, însă evoluția lor poate fi imprevizibilă.
„Cei doi pacienți internați la ATI sunt stabilizați, dar în continuare în stare gravă, sunt intubați și ventilați mecanic. Vom vedea, pentru că evoluția este imprevizibilă. Ceilalți trei au fost în sala de operație, le-au fost îngrijite leziunile și nu sunt mari probleme. Sunt spre bine, dar au nevoie în continuare de tratament, de autogrefare, când apar muguri de țesut viu. Ei sunt internați la Chirurgie Plastică, au trecut deja 72 de ore și nu au apărut complicații serioase, au trecut de perioada critică”, a spus dr. Neculoiu.
De asemenea, managerul Spitalului Județean a precizat că a discutat cu Ministerul Sănătății și cu aparținătorii celor doi paciențiaflați în stare gravă, o femeie de 51 de ani și un bărbat de 46 de ani, pentru un eventual transfer la clinici din străinătate.
„Am avut o discuție cu aparținătorii care au cerut să fie transferați în străinătate, dar le-am explicat care sunt riscurile și deocamdată nu avem niciun răspuns clar de la ei. În primul rând, trebuie să existe o cerere scrisă din partea aparținătorilor, apoi să vedem dacă pacientul este transportabil, apoi trebuie completate formalitățile și găsită o clinică din străinătate care să-i poată primi. Am luat legătura și cu Ministerul Sănătății pentru a ne asigura spijin”, a mai spus managerul de la Spitalul Județean.
În urma exploziei de la Vel Pitar, șase persoane au fost rănite și transportate la spital, dintre care una, un bărbat de 31 de ani, a murit pe masa de operație la Spitalul Județean Brașov. Bărbatul era cel care a rămas prins sub dărâmături și care a suferit traumatisme craniene foarte grave.
De asemenea, la secția ATI sunt internate în stare gravă două persoane, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 51 de ani.
Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs, joi seară, la fabrica de pâine Vel Pitar, situată în apropierea Stadionului Tineretului din Brașov, cu câteva minute înainte de finalul meciului FC Brașov – CSM Râmnicu Vâlcea din Liga a II-a de fotbal. Flăcările uriașe au fost surprinse în direct de camerele video de la Stadionul Tineretului din Brașov.
Stelian Rechițean, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, declara că în momentul producerii exploziei de la fabrica de pâine Vel Pitar în clădire se aflau în total 11 persoane, una dintre acestea nefiind angajată a unității de panificație, ci fiind venită din exterior cu treabă, cel mai probabil pentru a lua făină.
Angajații fabricii de pâine erau în schimbul al doilea.
Potrivit sursei citate, dintre cei 11 oameni aflați în clădire, cinci au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Brașov, cinci au scăpat nevătămați, iar unul a căzut într-un buncăr de făină adânc de 15 metri, fiind scos de către echipele de intervenție cu arsuri și politraumatisme.
Ulterior, bărbatul care a fost scos de sub dărâmături a murit la spital.
Potrivit sursei citate, la locul exploziei s-a intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă și cu 12 ambulanțe și SMURD, pe plan local. El a mai spus că a fost instituit planul roșu în condițiile în care erau mai mult de zece persoane implicate în acest caz.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, spunea că explozia s-ar fi produs din cauza nerespectării concentrației pulberilor de făină emanate în spațiu închis, potrivit primelor cercetări la fața locului.
O echipă de specialiști de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INCD-INSEMEX) Petroșani investighează cauzele exploziei.
Clădirea unde a avut loc explozia are cinci etaje și a fost afectată parțial de explozie, în urma căreia foarte multe cioburi s-au împrăștiat în curțile locuințelor aflate în apropiere.
Fabrica de pâine Vel Pitar din Brașov era asigurată la compania Omniasig VIG, polița acoperind riscurile de explozie și incendiu pentru clădire, conținutul și utilajele din interior, a anunțat, vineri, asigurătorul. Compania de asigurări a transmis, într-un comunicat, că o echipă a acesteia s-a deplasat la Brașov imediat după producerea exploziei, iar mai multe detalii vor fi anunțate pe măsură ce investigațiile oficiale aflate în desfășurare vor permite acest lucru.
Polițiștii brașoveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au deschis un dosar in rem în acest caz, fiind cercetate cinci infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă de către angajator și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă de către angajați, dar pe parcursul anchetei este posibil să mai apară și alte aspecte.