În ce țară europeană trăiești de Ziua Europei? Ce nume de țări vor avea stațiile de metrou

Publicat: 07 05. 2014, 19:47

Unele dintre stațiile de metrou vor fi redenumite  între orele 16-19 după numele țărilor europene, iar în cadrul lor lor fi amplasate materiale informative despre acestea. Astfel bucureștenii vor găsi denumiri de țări europene în stațiile: Piața Iancului, Ștefan cel Mare, Piața Victoriei (tronsoanele 1 și 2), Basarab, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Timpuri Noi, Pipera, Aurel Vlaicu, Aviatorilor, Piața Romană, Piața Universității, Piața Unirii (tronsoanele 1 și 2), Tineretului, Piața Sudului, Politehnică, Păcii.

De asemenea, în intervalul 16-19, călătorii vor fi întâmpinați în stațiile de metrou cu momente artistice de muzică și dans, vor putea viziona expoziții și vor avea ocazia să participe la degustări de vinuri și alte specialități. Potrivit Reprezentanței Comisiei Europene, pe tot parcursul lunii mai, un metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele din București.

Evenimentul este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Metrorex, ambasadele și institutele culturale ale țărilor membre UE.