În comuna Snagov va fi construit primul circuit Grand Prix One din România
Locuitorii celor cinci așezări ale comunei Snagov au hotărât, prin referendumul organizat duminică, să construiască, pe actualul islaz, un circuit automobilistic, spații comerciale, restaurante, showroom-uri și un hotel de patru stele, investiția fiind de peste 300 de milioane de euro.
Primarul comunei Snagov, Apostol Mușat, a declarat, luni, că la referendumul organizat de autorități s-au prezentat 58 la sută dintre cele 4.900 de persoane cu drept de vot. În favoarea realizării proiectului au votat 97,5 la sută, în timp ce 2,5 la sută nu au fost de acord cu acesta. Primarul spune că realizarea acestei ivestiții în localitate va duce la crearea de locuri de muncă.
Pe acest teren, compania South Pacific Group și-a propus să înceapă, în următoarele luni, construcția primului circuit Grand Prix One din România, care va include o pistă de automobilism, spații comerciale, showroom-uri, restaurante și un hotel de patru stele, potrivit dezvoltatorului. În afară de pista de 3,8 kilometri, pe care se pot organiza curse de Formula 3, curse și testări de mașini, proiectul include și 60.000 de metri pătrați de galerii comerciale – închiriate în principal firmelor de haine și accesorii vestimentare – și 90.000 de metri pătrați, care vor fi destinați amenajării unor showroom-uri auto și mai multor restaurante și cafenele. Va fi construit și un hotel de 140 de camere, clasificat la patru stele.
Cu câteva zile în urmă, edilul Snagovului explica faptul că Primăria va percepe, în cazul acestui proiect, două taxe, una pentru autorizare și alta pentru drumuri, fiecare dintre ele reprezentând 1 la sută din valoarea investiției. Aceasta ar însemna taxe de peste șase milioane de euro, mai mult decât dublu față de bugetul actual al Primăriei. Totodată, Primăria va mai percepe o taxă anuală de 1,45 de euro pentru fiecare metru pătrat de teren, ceea ce ar aduce, pentru totalul de 56 de hectare de teren, venituri anuale de 812.000 de euro, adăuga primarul.