În fiecare zi, 100 de români sunt victimele unui fenomen periculos. Realitatea cruntă care depășește însă statisticile oficiale

La mai bine de un an de la ratificarea de către România a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, 21.693 de femei, 10.173 de copii și 6.039 de bărbați au fost batuți în țara noastră, iar 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii chiar au murit din cauza tratamentului violent la care au fost supuși acasă ori de către partenerii lor, arată datele furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, la solicitarea Gândul. 

Asta în condițiile în care legislația românească prevede și acum posibilitatea emiterii unui ordin de protecție care să pună victima la adăpost de ploaia de pumni și picioare de care mulți români, mai ales femei, au parte zilnic. Numărul interdicțiilor pălește, însă, în fața amplorii fenomenului, iar asta pentru că anul trecut au fost emise doar 2.894 de ordine de protecție. Fără rezultat, însă, pentru că aproape jumătate (1.011) dintre acestea au fost încălcate, transmite MAI, cu toate că polițiștii sunt cei care se ocupă de respectarea lor, iar abaterile se sancționează cu închisoare de la o lună la un an. O sancțiune care pare, însă, insuficientă, în condițiile în care legea prevede că împăcarea părților anulează răspunderea penală și, în realitate, momentul în care presiunile ating punctul maxim este cel în care e depusă plângerea. Victimele se simt de multe ori constrânse și amenințate, fapt care le face să declare că au ajuns la un acord cu agresorul și care alimentează un cerc vicios din care nu se poate ieși decât cu schimbări profunde la nivel legislativ. 

„Cu privire la măsurile luate de organele în drept, în situația nerespectării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 217/2003, încălcarea oricăreia dintre acestea constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an, iar împăcarea înlătură răspunderea penală.

Protecția victimelor se realizează conform legislației în vigoare, astfel, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să fie emis un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri obligații sau interdicții”, se arată în răspunsul formulat de Ministerul de Interne. 

Durata măsurilor dispuse prin Ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului, iar în această situație ordinul de protecție devine executoriu și se comunică imediat Poliției de pe raza în care se află locuința victimei și a agresorului.

În prezent, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie prevede doar posibilitatea emiterii unui ordin de protecție – actuala reglementare asigurând implementarea art. 53 din Convenție referitor la ordinul de restricție sau de protecție.

Pentru implementarea prevederilor art. 52 din Convenția de la Istanbul referitoare la ordinul de interdicție de urgență s-a impus modificarea și completarea Legii nr. 217/2003. În acest context, a fost elaborat proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, făcut public de Guvern săptămâna trecută. 

Una dintre principalele schimbări propuse prin proiectul de act normativ o constituie reglementarea ordinului de protecție provizoriu. Astfel, principalii actori instituționali implicați sunt ofițeri și agenții de poliție cu competențe în domeniu, reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul ANES, procurorii și instanțele de judecată competente.

Printre modificările propuse în proiect se regăsesc și:

– ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată, pe baza formularului de evaluare a riscului, că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică;
– emiterea ordinului de protecție provizoriu nu împiedică luarea unei măsuri preventive în condițiile Codului de procedură penală;
 Polițiștii au dreptul să obțină probe prin următoarele mijloace:

a) constatarea prin propriile simțuri și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuțiilor de serviciu și consemnarea celor constatate într-un înscris;
c) declarațiile persoanelor implicate în actele de violență domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violență domestică și ale altor persoane care pot comunica informații cu privire la persoanele implicate în actele de violență domestică;
d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
e) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă.
– polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective, putând folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional, pentru a pătrunde în aceste spații.

Acțiunile polițiștilor în spațiile menționate, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloace audio-video sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe.

– polițistul dispune prin ordinul de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecție , obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor devenind obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen;
– ordinul de protecție provizoriu, însoțit de formularul de evaluare a riscului și de mijloacele de probă obținute, se înaintează, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă teritorial la locul emiterii acestuia, în termen de 24 de ore de la data emiterii.
– procurorul competent decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu, prin aplicarea unei rezoluții cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia;
– după confirmare, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu judecătoriei competente teritorial, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, durata inițială pentru care a fost dispus ordinul de protecție provizoriu prelungindu-se, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecție.

În exercitarea atribuțiilor de supraveghere a respectării ordinului de protecției, organele de poliție pun în aplicare măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii, care pot consta în: efectuarea de vizite inopinate la locuința persoanei vătămate, apelare telefonică de control a victimei/agresorului, solicitarea unor informații din partea vecinilor, colegilor de la locul de muncă al victimei/agresorului, de la unitatea de învățământ frecventată de victimă/agresor sau din partea altor persoane care ar putea furniza informații relevante, precum și orice alte modalități specifice activității polițienești.
– în vederea supravegherii modului de respectare a ordinului de protecției pot fi utilizate dispozitive electronice de monitorizare.
– încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin acesta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 lună  la 1 an.
– prin ordin al ministrului afacerilor interne și ministrului muncii și justiției sociale se va stabili modalitatea de gestionare de către polițiști a cazurilor de violență domestică, care va cuprinde:
a) procedura de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice;
b) formularul de evaluare a riscului și metodologia de utilizare a acestuia;
c) procedura de emitere și modelul ordinului de protecție provizoriu;
d) procedura de punere în executare a ordinului de protecție provizoriu.

Conform prevederilor legislației în vigoare, instituția poliției are competență în aplicarea ordinelor de protecție. Aceștia monitorizează persoanele împotriva cărora au fost emise ordine de restricție și au obligația să supravegheze modul în care se respectă hotărârea, dar și să sesizeze organul de urmărire penală în cazul în care aceasta nu este executată, mai precizează MAI. 

Măsura pe care o propune Guvernul pentru asigurarea unei monitorizări atente a agresorilor este sistemul electronic de supraveghere. 

„Atunci când s-a dispus obligarea agresorului de a păstra o distanță minimă față de victimă, atât agresorul, cât și victima sau, după caz, membrii familiei acesteia vor purta un sistem electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării obligației agresorului. De asemenea, vor fi introduse măsuri de prevenire a încălcării acestor măsuri precum: efectuarea de vizite inopinate la locuința persoanei vătămate; apelare telefonică de control a victimei/agresorului, de la unitatea de învățământ frecventată de victimă/agresor sau altor persoane care ar putea furniza informații relevante”, arată informațiile furnizate pentru Gândul de Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). 

Violența nu se rezumă la pumni și picioare. Infracțiunile din spectrul violenței domestice care nu sunt reglementate specific ori rămân nereglementate în legislația românească

Convenția de la Istanbul recunoaște violența economică atât ca o formă de violență împotriva femeilor, cât și ca una din câmpul violenței domestice. Această infracțiune este, însă, destul de slab reglementată în legislația statelor membre, se arată într-un raport realizat la sfârșitul anului trecut de oficiailii Uniunii Europene. Violența economică prinde sub umbrela sa acțiuni care determină vătămarea din punct de vedere financiar a femeilor, precum distrugerea de proprietate, restricționarea accesului la resurse financiare sau eșecul de a-și îndeplini obligațiile economice. În România, violența economică nu este pedepsită sub această denumire, aceasta fiind cercetată adiacent infracțiunilor de ofensă ori abandon de domiciliu. 

O situație similiară apare și în cazul căsătoriilor forțate, un fenomen care are loc și în România, mai ales în zona comunităților defavorizate. Până la finalul anului trecut, doar 16 state membre au introdus în legislație o astfel de infracțiune, în vreme ce altele realizează urmărirea penală a acestor fapte sub incidența altora, precum traficul de ființe umane (Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Slovacia). În Ungaria, căsătoria forțată nu este considerată o infracțiune separată, ci se circumscrie Codului Civil și, odată stabilit că uniunea s-a realizat fără consimțământul uneia dintre părți, aceasta este considerată nulă. În Româa, la fel ca în Irlanda și Polonia, nu au fost identificate legi care incriminează căsătoria forțată. 

Mutilarea genitală a femeilor este incriminată separat în mai multe state UE (ca de exemplu în Belgia, Cipru, Italia sau Portugalia), în vreme ce în România nu a fost introdusă specific o astfel de infracțiune. Cam la fel stau lucrurile și în ceea ce privește sterilizarea forțată sau avortul forțat care, în majoritatea țărilor din Uniune, intră sub incidența Codurilor Penale, fără să fie incriminate printr-o lege separată. În România, astfel de fapte intră în categoria infracțiunilor de vătămare corporală și vătămare corporală gravă. 

Urmărirea este o altă faptă incriminată de majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene, în România, dar și în alte state ca Belgia, Franța și Olanda aceasta încadrându-se la infracțiunea de hărțuire. 

Convenția de la Istanbul prevede și o obligație subsidiară prin care statul trebuie să ofere compensație victimelor violenței domestice ale căror despăgubiri nu sunt acoperite din alte surse (de către agresor, din asigurările de sănătate ori alte fonduri de stat). Aceasta poate fi solicitată de victimele care au suferit „răni fizice serioase” sau „deteriorarea stării de sănătate”, aceasta din urmă implicând și traume psihologice. Și România are o astfel de lege care le permite celor care au căzut victimă violenței să ceară despăgubiri de la stat. 

Reabilitarea agresorilor – condiție pentru respectarea Convenției de la Istanbul

Regulile europene impun statelor care au ratificat Convenția de la Istanbul și adoptarea de măsuri în ceea ce privește reabilitarea agresorilor. Astfel, aceștia pot primi ajutor specializat în centre de asistență, iar judecătorul îi poate obliga chiar, printr-o hotărâre în instanță, să meargă la psiholog. 

„Capitolul ‘Politici publice în domeniul muncii și justiției sociale – punctul 8. ‘Respect și demnitate pentru femei’ – din cadrul Programului de Guvernare pentru perioada 2017-2020, cuprinde o măsură specifică care vizează dezvoltarea unei rețele de dezvoltarea unei rețele de 8 centre de asistență pentru agresori, la nivel zonal, și reglementarea unor măsuri de prevenire a recidivei faptelor de violență în familie”, se arată în răspunsul transmis de ANES. 

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, instanța poate dispune obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda chiar internarea de bună voie, ori chiar involuntară, într-un centru specializat .