În încercarea de a salva o femeie agresată de trei indivizi, un polițist a fost bătut în fața fiului său. Omul legii se afla în timpul liber când a intervenit
Un ofițer de poliție din comuna Gugești, județul Vrancea, aflat în timpul liber, a fost bătut de trei tineri pentru că a intervenit când aceștia agresau o femeie în Gara Gugești. Polițistul și-a declinat identitatea, însă tinerii l-au luat la bătaie în fața fiului acestuia, un minor de 7 ani.
Cei trei agresori au fost reținuți 24 de ore de polițiștii din Gugești și urmează să fie prezentați pentru arestare preventivă pentru loviri, nu pentru ultraj.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 29 ianuarie, în Gara din Gugești, unde polițistul, aflat în timpul liber, se afla împreună cu fiu său de 7 ani.
Ofițerul a observat cum trei tineri agresau verbal și fizic o femeie, pe peron, și a intervenit, spunându-le că este polițist și rugându-i să se oprească.
În acel moment, cei trei tineri au tăbărât pe polițist și l-au lovit cu pumnii și picioarele, la scenă asistând și fiul minor al ofițerului.
„La data de 30 Ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gugesti au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, care în cursul serii de 29.01.2023, în jurul orei 20:23, au lovit un bărbat, in timp ce se afla pe peronul gării din comuna Gugești.
Tinerii urmează sa fie prezentați in cursul zilei de astăzi procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria Focsani, în vederea dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Vrancea.
Arestați preventiv pentru lovituri și alte violențe
Potrivit Statului Polițistului din Atribuțiile Poliției Române – Legea 218/2002, art.28, alineatul 4 „Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.”
Cu toate acestea, procurorii care au preluat cazul nu fac cercetare pentru ultraj, ci pentru loviri și alte violențe, potrivit Realitatea.ro.