Prima pagină » Știri » În plin sezon de gripă, școlile din Capitală nu au săpun și dezinfectant. Autoritățile, trase la răspundere de elevi

În plin sezon de gripă, școlile din Capitală nu au săpun și dezinfectant. Autoritățile, trase la răspundere de elevi

În plin sezon de gripă, școlile din Capitală nu au săpun și dezinfectant. Autoritățile, trase la răspundere de elevi
Asociația elevilor din București și Ilfov susține că a cerut autorităților locale ca în fiecare școală să existe săpun și dezinfectant de mâini, însă, la mai bine de o săptămână de la lansarea solicitării, acest lucru nu s-a întâmplat.

Campania lansată pe 24 ianuare vine ca urmare a situației precare sesizată de elevi în mai multe școli și licee din București, unde părinții sunt nevoiți să cumpere singuri săpun ca elevii să se poată spăla pe mâini.

„Am trimis (solicitări – n.red.) la toate sectoarele din București și la toate comunele din Ilfov și acum așteptăm răspuns. Momentan nu am primit nici un răspuns de la vreuna din primării, în afară de faptul că ni s-au înregistrat adresele” a precizat pentru MEDIAFAX președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov, Alexandru Rădulescu.

El a mai precizat că în plin sezon de gripă, în continuare, multe școli și licee din București nu au grupurile sanitare dotate cu utilitățile necesare pentru ca elevii să se poată dezinfecta pe mâini.

„Din câte școli cunosc eu în București și din ce mai cunosc din Ilfov, nu știu vreuna care să aibă dotările confom legii. Mie îmi place să spun lucrurile pe față, s-au dotat anumite școli doar în urma inspecției ARACIP. După ARACIP a apărut dintr-o dată săpun, ca prin minune. Asta se întâmplă la mine la liceu, adică la Liceul Economic „Hermes” și la alte licee, de exemplu la Colegiul „Mihai Eminescu” din Capitală sunt aceste dotări doar la parter. Și de ce sunt aceste dotări doar la parter? Pentru că au plătit părinții pentru ele, pentru că acolo sunt copiii mai mici” a explicat Rădulescu.

Contactat de către MEDIAFAX, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a precizat că nu știe de această solicitare a elevilor, dar că în sectorul lui situația grupurilor sanitare din școli a fost remediată vara trecută.

„Noi, în Sectorul 6, anul trecut, în perioada vacanței de vară, am modernizat toate grupurile sanitare din școli. Ele au fost dotate cu uscătoare automate de mâini, dozatoare de săpun lichid și sisteme automate de dispersie a apei pentru bateriile de la chiuvete. Mai mult de atât, grupurile sanitare au pe jos tarkett, acea suprafață pe care o regăsim în policlinici și în spitale, realizată dintr-un material antibacterian” a spus pentru MEDIAFAX Gabriel Mutu, primarul sectorului 6.

Primarul a mai precizat că a luat măsuri suplimentare pentru a proteja elevii în sezonul de gripă.

„Am dat dispoziție încă de ieri că toți elevii din Sectorul 6 să primească gratuit măști medicinale. Și nu doar elevii. Inclusiv populația sectorului se poate deplasa către cele nouă puncte de prim-ajutor pe care le avem în sector de unde pot ridica măști medicinale gratuit”, a mai spus Gabriel Mutu.

Citește și