În prag de an școlar, 500 de școli din București nu au aviz de funcționare de la ISU
În jur de 500 de școli din Capitală nu au aviz de la ISU, reprezentanții primăriilor de sector fiind în legătură cu reprezentanții ISU pentru a remedia situația, a spus marți, primarul Capitalei, Gabriela Firea.
„M-am întâlnit luni cu primarii de sectoare care aveau situația în ceea ce privește unitățile de învățământ, mi-au defalcat categoriile de probleme semnalate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Din nefericire, o situție tragică, cum a fost cea de la Colectiv, a înăsprit foarte mult condițiile de avizare din partea ISU și acum, unități care nu ar fi avut niciun fel de problemă îna primi astfel de avize sunt în oarecare dificultate.
Primarii de sectoare, care au în administrare toate școlile din Capitală, mi-au spus că au situația sub control și sunt într-o permanentă legătură cu reprezentanții ISU tocmai pentru a toate avizele necesare și pentru a îndrepta probleme pe care le au în acest moment. Sunt aproape 500 de școli, dar multe din ele au deja avize de funcționare”, a spus Firea.
Anul școlar 2016-2017 începe luni, 12 septembrie. Până atunci, directorii școlari trebuie să facă toate pregătirile necesare pentru a-i primi pe elevi în condiții de siguranță.