În România, o femeie e bătută la 30 de secunde, dar legea care le-ar apăra de agresori e, de peste un an, în „discuții între ministere”. Pe cine dă guvernul vina pentru întârziere

În țara în care o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, iar 3 din 10 declară că au fost agresate fizic verbal sau psihologic începând de la vârsta de 15 ani, adoptarea unor măsuri de protecție și, implicit, a unor sancțiuni mai dure pentru cei care le abuzează avansează cu viteza melcului. 

Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autoritățile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a mențiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricție și protecție impuse vor fi și cercetați penal, și nu vor rămâne doar cu amenda, așa cum se întâmplă în prezent, dar și includerea pe viitor în Codul Penal și de Procedură Penală a unor noi infracțiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forța sau mutilarea genitală.

ACTUALITATE Victor Ponta: „America nu mai e CONDUSĂ de la Washington, ci de la Mar-a-Lago”

16:08

POLITICĂ Crin Antonescu, posibil candidat PSD – PNL la prezidențiale, a fost președinte INTERIMAR al României și a dispărut 10 ani din viața publică

15:56

Pe scurt, țara noastră s-a obligat, astfel, să modifice legislația în materie de violență domestică și să o pună în acord cu prevederile Convenției, dar și să acționeze cu măsuri concrete de protecție a victimelor, printre priorități aflându-se introducerea ordinului de restricție emis de urgență de către organele de poliție pentru a asigura protecția imediată a victimei, înființarea registrului unic pentru victime și pentru agresori și implementarea serviciilor de consiliere, atât pentru victime, cât și pentru agresori. 

Cu alte cuvinte, în momentul de față, statul are toate pârghiile pentru a încerca să controleze fenomenul care ia amploare pe zi ce trece, un subiect tabu în România despre care victimele nu vor să vorbească. De rușine, de teama de stigmatizare sau chiar de groază că agresorul ar putea să le facă și mai mult rău. Nu doar că autoritățile au la îndemână toate mijloacele, mai mult decât atât, odată cu intrarea în vigoare a Convenției de la Istanbul, acestea sunt chiar obligate să ia măsuri concrete, din punct de vedere legislativ și social. La un an distanță de la acest moment, însă, ceea ce a făcut statul român a fost să se lanseze în „ample dezbateri. (…) Începând cu luna octombrie 2015 au avut loc mai multe întâlniri între organizații neguvernamentale și instituții publice, pe fondul unor cazuri de agresiune asupra femeilor, cazuri ce au fost mediatizate intens, scopul principal fiind eficientizarea legislației din domeniu”, se arată în răspunsul oferit de Guvern la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu. 

Pe scurt, măsurile pentru combaterea violenței domestice rămân la stadiul de „discuții purtate între ministerele implicate”, de „analiză”, mai ales în ceea ce privește o măsură esențială care ar putea reduce amploarea fenomenului: ordinul de protecție. 

„Modificarea capitolului IV – privind ordinul de protecție, din lege, constituie, în prezent, obiectul unor discuții purtate între ministerele implicate (Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Justiției Sociale) cu privire la modalitate optimă de reglementare a unui instrument emis”. (…) În ceea ce privește transpunerea și a altor prevederi ale Convenției de la Istanbul, care țin de domeniul de competență al Ministerului Justiției, precizăm, de asemenea, că acestea sunt în prezent analizate în cadrul Ministerului Justiției în vederea identificării eventualelor necesități de modificare legislativă pentru completa implementare a acestei convenții”, se arată în răspunsul Executivului la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu. 

După ratificarea Convenției de la Istanbul „este stringentă reglementarea unor măsuri concrete care să conducă la posibilitatea emiterii ordinului de protecție în regim de urgență și la instituirea prerogativelor necesare pentru autoritățile competente în ceea ce privește dreptul de a dispune, în situații de pericol imediat, ca un autor al violenței domestice să părăsească domiciliul victimei sau al persoanei aflate în situație de risc pentru o perioadă de timp suficientă și de a-i interzice agresorului să intre în domiciliu sau să contacteze victima sau persoana în situație de risc”. 

Nu chiar „atât de stringentă”, însă, încât să se poată înregistra un progres efectiv la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Convenției. Motivul ar fi acela că este vorba despre niște „demersuri legislative complexe” pentru care unii membri ai societății civile au cerut organizarea de dezbateri publice. Deci, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003, care să armonizeze legislația din România cu prevederile Convenției, se află în stadiul de consultare publică. În răspunsul la interpelare se mai arată și că este obligatorie implementarea ordinului de interdicție de urgență și a ordinului de restricție sau de protecție: „Proiectul de lege urmează a fi analizat la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne”.

Legea privind violența domestică, modificată în 2012, fără rezultate concrete

Prin legea 30/2016, România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței domestice care a intrat în vigoare începând cu septembrie 2016. Prin semnarea acestui act, țara noastră s-a angajat să schimbe legile, să introducă noi politici publice pentru protecția femeilor împotriva violenței domestice și să aloce resursele necesare pentru a preveni și a lupta împotriva agresiunilor de orice fel împotriva femeilor și, implicit, a copiilor.

Concret, România, alături de celelalte state semnatare ale Convenției, a recunoscut astfel că violența împotriva femeilor este atât o încălcare gravă a drepturilor omului, cât și o formă de discriminare și se obligă să implementeze noi măsuri pentru incriminarea sau sancționarea violenței domestice de orice fel, fie ea fizică, psihică sau sexuală, a hărțuirii și urmăririi sau a violului.

Cea mai importantă modificare a legii privind combaterea violenței în familie a fost făcută în 2012, atunci când a fost introdusă prevederea potrivit căreia persoana agresată poate cere instanței un ordin de protecție și de restricție față de făptuitor. dar și că victima are dreptul să se adreseze judecătorului și să solicite ordin de protecție cu caracter provizoriu, iar instanța poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuința comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei. 

În plus, victima poate să ceară ordin de restricție care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanței de minim 200 de metri față de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondențe. Acest ordin de interdicție nu poate depăși doi ani.

Din punct de vedere practic, însă, aplicarea prevederilor la modul real este mult mai anevoioasă. Un raport al Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că pentru magistrații români, urgența poate ajunge să însemne și 175 de zile (aproape 6 luni), până când pun cazul pe rol, iar apoi poate ajunge la încă 174 de zile, până judecă dosarul. Trimiterea ordinului de protecție la Poliție, pentru a fi aplicat, poate să mai dureze alte luni de zile. Timp în care, în peste 90% din cazuri, o femeie trebuie să facă față soțului, iubitului sau unui alt bărbat care o bate. „Vorbim de situații de viață și de moarte”, a declarat pentru Gândul un expert în domeniu. 

Gândul a prezentat povestea emoționantă a unei femei care a fost victima violenței domestice și care s-a luptat din toate puterile pentru a depăși trauma: „Acum sunt în genunchi și mă sprijin cu mâinile să mă ridic!”.

În România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la ședințele de recuperare și consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri și e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, a spus pentru Gândul Mihaela Mangu-Darvariu, președintele Asociației ANAIS, precizând că aceste procente sunt datorate inexistenței, la nivel național, a unui număr suficient de asociații și centre de ajutor și a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol.

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat anul trecut, 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că  „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”. Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.