În spitalele Capitalei mai sunt internați 140 de răniți, unul singur neindentificat încă la Arși
Spitalele Capitalei aveau, duminică la prânz, internați 140 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv și doar o singură victimă neidentificată, potrivit datelor Ministerului Sănătății, unde acești pacienți figurează cu nume și prenume.
Astfel, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) sunt 24 de pacienți, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arși – 27, la Bagdasar Arseni – 22, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” -cinci, Spitalul „Sf Ioan” -8, Spitalul Elias – 15, Spitalul Militar – 11, Spitalul „Sf. Pantelimon” – cinci, Spitalul Gerota -trei și la Spitalul SRI – cinci.
Potrivit ministrului Sănătății, 80 – 90 de pacienți sunt în stare critică și foarte gravă.