În timp ce ministrul Educației spune că închiderea școlilor e atributul CMBSU, prefectul Capitalei spune că se află în atribuția Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății

Publicat: 18 10. 2020, 19:39
Actualizat: 06 04. 2021, 14:40

Întrebat despre închiderea școlilor, prefectul Capitalei spune că este atributul Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății.

”Dacă vă uitați în hotarea de guvern,  nu e atributul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, e un ordin comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății, care vor decide”,a declarat cu puțîn timp in urmă prefectul Capitalei.

Ce spune ministrul Educatiei si Cercetarii?

Monica Anisie a declarat că, în urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, de marți lucrurile probabil se vor schimba.

„De mâine (luni – n.r.) copiii merg la școală”, a spus ministrul Anisie, precizând că, deși pragul de trei cazuri la mia locuitori a fost atins în București, decizia de închidere a școlilor o ia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, după informarea primită de la Direcția de Sănătate Publică.

Referitor la convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență, prefectul spune că se va aștepta până luni, orele 13.00 pentru a se lua o decizie, in urma date trimsie de DSP București.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu: ”În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă județene și cel municipal se întrunesc după depășirea unei rate de 3”

„Nu. Nu ați înțeles! DSP trebuie să ne trimită rezultatul în 24 de ore, iar noi în 48 vom convoca comitetul pentru mâine, nu știu ora. În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă județene și cel municipal se întrunesc după depășirea unei rate de 3. Deci, dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marți. 3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata după care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare”, a declarat Gheorghe Cojanu.

Bucureștiul a înregistrat duminică 3 cazuri la mia de locuitori, iar, potrivit autorităților, acesta este pragul la care o localitate intră în scenariul roșu. Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a declarat că nu are în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență în această zi.

Vineri, secretarul de stat Raed Arafat explicase ce înseamnă o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori: „Se vor aplica toate regulile din Hotărârea de Guvern: restaurantele, teatrele și cinematografele vor fi închise, masca de protecție va deveni obligatorie în toate spaţiile publice, deci nu mai există diferenţiere între spaţiul aglomerat şi spaţiul neaglomerat”.