Înainte să fie eliberat, Sile Cămătaru își executa de zece zile pedeapsa în regim semi-deschis
Autoritățile l-au considerat pe deținutul Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, un deținut model, drept pentru care, înainte să fie eliberat, acesta obținuse din partea judecătorului delegat al Penitenciarului Rahova privilegiul de a-și executa pedeapsa în regim semi-deschis, informează surse judiciare.
Cu puțin timp înainte să fie eliberat condiționat din închisoare de către Judecătoria Giurgiu, Sile Cămătaru fusese considerat un deținut model și de judecătorul delegat la Penitenciarul Rahova, care a hotărât ca liderul interlop să-și execute pedeapsa după un regim mai ușor, destinat deținuților cu pedepse ușoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Astfel, la data de 9 noiembrie, Sile Cămătaru, care era încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, în regim de maximă siguranță, a fost înștiințat oficial că regimul său de detenție a fost ușurat și urmează să fie transferat la Penitenciarul Jilava, unde există sistem semi-deschis.
„În aceeași zi, deținutul a fost transferat și a primit, pe lângă dreptul la muncă (drept de care acesta nu a profitat nicio zi), posibilitatea de a se mișca liber între zidurile închisorii, având, în majoritatea timpului, ușa celulei deschisă”, susțin sursele citate.
Drept urmare, la zece zile de la ușurarea regimului de detebție, respectiv în 19 noiembrie, Cămătaru a fost transportat la Giurgiu, unde a avut termen pentru judecarea cererii sale de eliberare condiționată, după care a fost adus din nou la Jilava.
Instanța Judecătoriei Giurgiu a decis că Vasile Balint poate părăsi închisoarea, întrucât a executata două treimi din pedeapsă, hotărârea rămânând definitivă întrucât Parchetul nu a făcut recurs.
De regulă, Parchetul epuizează toate căile de atac.
Astfel, Vasile Balint a fost eliberat vineri, 23 noiembrie 2012, după ce magistrații Judecătoriei Giurgiu au admis cererea acestuia de eliberare condționată, având în vedere că deținutul executase nouă din cei 13 ani de închisoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
La jumătatea lunii octombrie, Tribunalul București a admis cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite de acesta în procesele penale, stabilind că acesta are de executat 13 ani de închisoare, nouă dintre aceștia fiind deja petrecuți după gratii.
Avocatul acestuia a susținut în fața instanței că Sile Cămătaru a petrecut în închisoare perioada mai 2004 – decembrie 2011, respectiv șapte ani și jumătate, precum și aproximativ un an și opt luni, în perioada 2001-2002. Apărătorul lui Cămătaru a arătat că aceste perioade trebuie adunate și apoi scăzute din pedeapsa totală de 13 ani de închisoare ce rezultă din condamnările definitive date în cazul clientului său. Cererea a fost admisă de instanță, care i-a contopit pedepsele.
Sile Cămătaru a fost reținut în Germania, la jumătatea lunii mai a acestui an, în timp ce se afla într-o mașină, asta după ce în 11 mai a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare, de către instanîa supremă, într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Ion Balint, de rude și de apropiați, pentru fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane
Polițiștii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internațională, fiind prins în Germania, de polițiștii locali.
Frații Ion și Vasile Balint au fost dați mai întâi în urmărire națională, după ce autoritățile nu i-au găsit la domiciliu, în data de 11 mai.
Ion Balint, cunoscut drept Nuțu Cămătaru, condamnat la șase ani de închisoare cu executare, s-a predat în 14 mai, la arestul Poliției Capitalei. El mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 40 de zile, fiind eliberat în 14 iunie din Penitenciarul Jilava.