Prima pagină » Știri » Înalta Curte a decis! Gigi Becali primește încă o lovitură!

Înalta Curte a decis! Gigi Becali primește încă o lovitură!

Înalta Curte a decis! Gigi Becali primește încă o lovitură!

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, s-a prezentat joi, 15 octombrie, la Instanța Supremă unde a cerut să fie reabilitat din punct de vedere legal, însă magistrații i-au respins cererea pentru a doua oară în același an!

Gigi Becali vrea să se bucure de toate drepturile cetățenești astfel că joi a ajuns din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție, de unde spera să iasă reabilitat penal, fiind de părere că a plătit suficient pentru faptele sale.

Înalte Curte respinge pentru a doua oară cererea de reabilitare

Însă magistrații au respins cererea finanțatorului FCSB considerând că a fost „prematur formulată”.

„Respinge ca prematur formulată cererea de reabilitare judecătorească a petentului Becali George. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.

În 2013, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate în dosarele care au vizat schimbul de terenuri cu MApN, valiza cu bani destinată jucătorilor de la U Cluj și sechestrarea celui care i-a furat mașina.

A stat după gratii timp de un an și zece luni la penitenciarul Poarta Albă, după care a fost eliberat condiționat. În ianuarie, la Instanța Supremă, a făcut cerere prin intermediul căreia a cerut să fie reabilitat penal.

„Am făcut pușcăria aia… pușcărie degeaba”

Gigi Becali spera să scape de interdicția care i-a fost dată după ce a fost eliberat condiționat și care îl împiedică, printre altele, inclusiv să voteze. Astfel, patronul FCSB-ului s-a prezentat, joi, la Instanța Supremă și, deși s-a retras din spațiul public, a făcut o scurtă declarație.

„Am făcut pușcăria aia… pușcărie degeaba. Nevinovat. Că doar nu îți fură mașina și faci pușcărie. Domnule, a schimbat terenul și a negociat ca să se îmbogățească. Păi ce, negociam ca să mă sărăcesc? Sau că domne, a dat bani ca să joace corect meciul. Eu asta sunt”, a declarat Gigi Becali.

Însă nu este pentru prima dată când Gigi Becali vrea să fie reabilitat. Și în ianuarie 2020 a depus o astfel de cererea care i-a fost, de asemenea, respinsă de magistrați.

Gigi Becali, în ianuarie: „Vin pentru albire!”

În ianuarie, înainte de a intra în sala de judecată, Gigi Becali declara că „vin aici fără belele, vin cu pace adică, vin pentru albire. Este, să spunem, o mică îndreptare. Interdicţiile sunt de a alege şi de a fi ales. Oricum, nu mă interesează funcţia de demnitate publică, să aleg, să zicem aşa şi aşa. Ca să candidez nu mă interesează. Deci, nu e mare lucru. Trebuie această reabilitare. Dacă nu o ceri, nu o iei niciodată”, avea să declare Gigi Becali, înainte de a intra la ÎCCJ. A ieșit de acolo plin de speranță: „Procurorul nu a fost așa de vehement!”.

Citește și