Înalta Curte a venit cu motivarea în dosarul Ferma Băneasa. De ce a fost condamnat avocatul Robert Roșu

Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat redactarea motivării deciziei de condamnare în dosarul Ferma Băneasa. Documentul are peste 700 de pagini, publicația G4media.ro reușind să o analizezeze și să realizeze o sinteză. Este de menționat faptul că avocații sunt nemulțumiți de faptul că presa a intrat înaintea lor în posesia motivării din dosar, aceștia anunțând acțiuni de protest,

Motivarea în dosarul Ferma Băneasa

În anul 2020, completul – format din judecătorii Florentina Dragomir, Ionuț Matei și Ioana Alina Ilie – i-a trimis la închisoare pe omul de afaceri Remus Truică, respectiv pe avocatul Robert Roșu de la casa de avocatură Țuca, Zbîrcea și asociații și i-a condamnat, de asemenea, pe miliardarul israelian Beny Steinmetz și pe așa zisul prinț Paul al României, cei din urmă sustrăgându-se de la executarea pedepsei.

Curtea explică în detaliu de ce l-au condamnat la 5 ani de detenție cu executare pe avocatul Robert Roșu.

ACTUALITATE Prăpăd în București, de Crăciun: 26 de mașini avariate și peste 80 de intervenții ale pompierilor!

14:32

HOROSCOP Horoscop CHINEZESC pentru vineri, 27 decembrie 2024. Tigrul este foarte impulsiv și va pierde

14:31

Condamnarea acestuia a stârnit protestele avocaților din România sub hashtagul #JeSuisRobert, dar și ale asociațiilor internaționale ale avocaților.

Înalta Curte explică pe pagini întregi că avocatul nu a fost condamnat – așa cum s-a susținut – pentru faptul că ”și-a făcut doar meseria” și pentru că a emis opinii juridice în apărarea intereselor clienților săi, ci pentru că s-a implicat activ în încălcarea legii.

Casa de avocatură Chiriță și asociații, nemulțumită

Casa de avocatură Chiriță și Asociații și-a arătat nemulțumirea față de faptul că o parte din presă a publicat extrase din hotărârea pronunţată acum 111 zile de ICCJ în dosarul „Ferma Băneasa”.

„Avocaţii din cadrul firmei noastre consideră că acest lucru este inacceptabil. Un sistem de justiţie dintr-un stat de drept nu poate funcţiona fără ca avocaţii să aibă siguranţă şi independenţă în exercitarea profesiei”, scriu reprezentanții casei de avocatură pe Facebook.

Fragmente din motivarea Înaltei Curți

”Inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor.

În calitatea pe care o avea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului.

Astfel:

– la acel moment nu fusese obţinută hotărârea de exequatur, pe baza căreia să se stabilească legătura de rudenie dintre inculpatul Al României Paul şi fostul rege Carol al-II-lea, prin intermediul tatălui său, Carol Mircea;

– demersurile administrative de obţinere a bunurilor fuseseră făcute de inculpatul Al României Paul în nume propriu, deşi tatăl său Carol Mircea fusese în viaţă la acel moment, iar termenele maxime în care acestea au putut fi făcute erau depășite (s-a împlinit la data de 14.02.2002 pentru imobilele solicitate pe Legea nr. 10/2001 şi la data de 30.11.2005 pentru cele revendicate pe Legea nr.247/2005);

– unele imobile fuseseră revendicate în mod greşit pe Legea nr. 10/2001 (a se vedea situaţia fostei Ferme Regale Băneasa);

– existau probleme în legătura cu dovada dreptului de proprietate (a se vedea Pădurea Snagov, dar şi alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul);

– actele în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită (moştenitor) erau insuficiente sau fuseseră emise în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu mai era în fiinţă (nu exista o hotărâre de exequatur definitivă şi irevocabilă, cauza fiind la acel moment rejudecată de prima instanţă).

Astfel, în email-ul pe care l-a adresat avocaţilor din cadrul S.C.A.TZA (casa de avocatură Țuca Zbîrcea și Asociații – n.r.) în vederea efectuării raportului de due diligence, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat explicit: “Nu avem în mod evident destule documente. Intuiesc că LDDR (n.n- Legal Due Diligence Reciplia) va fi plin de rezerve.” (fil.427, vol.30 d.u.p.)

Cu toate acestea, contractul a fost încheiat, riscurile enumerate urmând a fi surmontate prin activităţile desfăşurate ulterior de membrii grupului”, se arată în motivare.

Înalta Curte a arătat că avocatul Roșu știa foarte bine că, la moartea sa, regele Carol al II-lea, bunicul bastardului Paul al României, nu mai era proprietarul pădurii Snagov și al Fermei Băneasa, prin urmare moștenitorul Paul al României nu puteau să le revendice.

”Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul S.C.A TZA şi transmis la 18.10.2006 atât B.S.G., societate controlată de inculpatul Benyamin Steinmetz, cât şi Reciplia, care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional, cum ar fi inexistenţa la acel moment a unei decizii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955, împrejurarea că inculpatul Al României Paul formulase notificările în nume propriu, deşi la acel moment tatăl său era în viaţă, dar şi existenţa unor semne de întrebare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al fostului suveran cu privire la unele bunuri revendicate.

Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că “există neclarităţi” cu privire la titlul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, în cazul Viei şi Pepinierei Murfatlar se menţiona că aceasta “nu figurează în Decretul nr.38/1948” şi că “nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitatea de proprietar” la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi Moşia Regală Balta Boianu şi Pădurea Vărăşti.

Tot astfel, în cazul terenului de la Scroviştea, în suprafaţă de 67,14 ha., s-a menţionat că acesta nu e prevăzut ca atare în Decretul nr.38/1948, iar pentru suprafeţele de 16,38 ha şi 4 ha parc, deşi acestea erau menţionate în decret, din documente nu rezulta cum a fost dobândită proprietatea asupra acestora de către fostul rege Carol al-II-lea (fila 32, vol.30 d.u.p.)”, se arată în motivare.

Judecătorii au arătat că, la percheziția de la casa de avocatură Țuca Zbîrcea, a fost găsită Deciziunea nr.1/1941 prin care pădurea Snagov fusese luată de Statul Român din proprietatea regelui Carol al II-lea, care abdicase la data de 6 septembrie 1940 și luase calea exilului. Prin urmare, pădurea Snagov nu a fost naționalizată de regimul comunist prin decretul 38/1949 de la Regele Carol al II-lea. În plus, pe deciziunea nr.1/1941 era menționat ”a nu se folosi în niciun dosar”.

”În cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit doar în faza punerii în posesie, după ce funcţionarii publici dispuseseră, cu încălcarea legii, retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier.

Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren, aspect rezultat nu doar din raportul de due diligence întocmit de S.C.A. TZA, ci şi din actele pe care le-a avut la dispoziţie (nu figura printre bunurile preluate de statul comunist în baza Decretului nr.38/1948, ci făcuse obiectul Deciziunii nr.1/1941, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA cu menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar”), precum şi din discuţiile purtate în primăvara anului 2007 la acelaşi sediu, în prezenţa inculpaţilor Truică şi Tal Silberstein, cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai I, care le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, replica inculpatului Truică fiind aceea că “asta e problema lor.

În acest context, este de reţinut că printre înscrisurile ridicate de la sediul S.C.A. TZA în legătură cu Pădurea Snagov s-a regăsit şi o adresă a Casei Regale a fostului rege Mihai destinată Romsilva şi Direcţiei Silvice Bucureşti, datată 12.03.2007, în care s-a precizat că Pădurea Snagov (Fundul Sacului) nu a aparţinut niciodată fostului rege Carol al-II-lea, întrucât pretinsa donaţie făcută de Primăria Capitalei nu şi-a produs efectele, neexistând un act autentic de donaţie şi nici legea prin care să se constate donaţia, astfel încât pădurea în cauză nici nu a fost confiscată de regimul comunist de la fostul rege Carol al-II-lea, nefiind proprietatea acestuia.

Mai mult, în finalul acestei adrese, s-a menţionat că în spatele persoanelor care revendică bunuri care nu au aparţinut în realitate fostului suveran Carol al-II-lea “stau grupări de interese, în legătură cu care autorităţile ar trebui să manifeste mai mare atenţie, pentru ca Statul Român să nu sufere imense prejudicii”, reiterându-se faptul că “Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea”. (fil.405, vol.30 dup).

În aceste condiţii, deşi cunoştea situaţia reală a Pădurii Snagov, în perioada aprilie-iulie 2007 inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitate de pretins avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis către Romsilva, Direcţia Silvică Bucureşti, dar şi către Prefectura Ilfov mai multe notificări pentru punerea în posesie a celui din urmă inculpat cu suprafaţa de 10 ha teren forestier, dar şi pentru emiterea unei noi hotărâri de validare a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 36,78 ha.

În cadrul acestor notificări, formulate în termeni ultimativi, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contestat valabilitatea Deciziunii nr.1/1941, a somat Romsilva să nu mai continue demersurile judiciare de contestare a hotărârilor Comisiei judeţene de fond funciar (să nu mai formuleze cale de atac împotriva sentinţei civile nr.6161/2006 sau, dacă aceasta s-a promovat, să se renunţe la ea), a susţinut în mod neadevărat că nepunerea la dispoziţie a suprafeţei de teren constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev.de art.271 C.pen., a ameninţat cu proceduri judiciare împotriva Romsilva şi altor instituţii şi persoane pentru “stoparea gravelor prejudicii care i se aduc Clientului (n.n.-inculpatul Al României Paul Philippe) prin lipsa de folosinţă a terenului”, stabilind termene în interiorul cărora autorităţile trebuiau să se conformeze solicitărilor sale (“în speranţa că veţi acţiona în cursul acestei săptămâni în sensul celor mai sus solicitate…”) – fil.382-402, vol.30 dup”, se arată în motivarea judecătorilor.

Dacă în cazul retrocedării ilegale a Pădurii Snagov, avocatul Roșu a fost condamnat pentru grup infracțional organizat, în ce privește restituirea ilegală a Fermei Băneasa, avocatul a fost condamnat și pentru complicitate la abuz în serviciu.

”Dacă în ce priveşte obţinerea Pădurii Snagov, conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni de sine stătătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre implicarea sa în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa.

Astfel, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul Truică Remus, la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul Al României Paul.

Modul în care s-a reuşit obţinerea fostei Ferme Regale Băneasa demonstrează nu numai că membrii grupării infracţionale au acţionat efectiv în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora care constituiau scopul asocierii lor, ci şi faptul că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării”.

Deși a participat activ la retrocedarea ilegală a celor două proprietăți, iar miliardarul israelian Beny Steinmetz i-a promis un comision de 2 % din valoarea bunurilor obținute ilegal, adică 2,7 milioane de euro, avocatul Robert Roșu a fost păcălit în final și nu a primit nimic. Cu alte cuvinte, nu a obținut niciun ban și acum face și pușcărie.

”Potrivit înţelegerii cu societatea Reciplia, pe care însuşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a negociat-o, a fost stabilit şi un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor restituite, existând aşadar şi un cert interes material al inculpatului pentru obţinerea unor importante sume de bani, ţinând seama de valoarea extrem de ridicată a acestor bunuri (numai în cazul Fermei Regale Băneasa, aceasta a fost evaluată la peste 135 milioane de euro).

Cunoscând impedimentele legale pentru obţinerea bunurilor respective (nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţiţă a inculpatului Al României Paul Philippe, nedovedirea dreptului de proprietate cu privire la unele bunuri revendicate, cu specială referire la Pădurea Snagov, inadmisibilitatea unor cereri, cum era cazul notificării formulate în legătură cu Ferma Regală Băneasa), inculpatul Roşu Robert Mihăiță a realizat ab initio că restituirea acestora nu se va putea face decât prin încălcarea legii, ceea ce însemna, implicit, că şi onorariul de succes negociat personal reprezenta, în realitate, un beneficiu ilicit.”

”Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului Roşu din proiectul Prinţul/Reciplia, este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a S.C.A.TZA şi, în particular, a inculpatului Roşu, ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele Reciplia, de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.”

În concluzie, instanța arată că avocatul a încălcat legea, nu și-a exercitat profesia de avocat.

”Pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat”.

”Inculpatul Roşu a ştiut că restituirea respectivului teren de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu se poate face decât prin încălcarea legii de către reprezentanţii săi, cu consecinţa producerii unui prejudiciu domeniului public al statului, ceea ce din perspectiva legii penale constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în calitatea sa de avocat, inculpatul Roşu era obligat să respecte în primul rând dispoziţiile legale.

Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Potrivit art.37 alin.6 şi 7 din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin.5, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.

Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin.6 constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.

Potrivit art.7 alin.4 din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional.

Potrivit art.114 alin.2 din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.

Potrivit art.144 alin.2 şi 3 din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale. Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Potrivit deciziei nr.1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007 Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

– Inculpaţii au argumentat în cererile lor faptul că celelalte hotărâri civile pronunţate în legătură cu alte bunuri imobile revendicate de către inculpatul Al României Paul Philippe au reţinut că acesta a dobândit în mod valabil drepturile succesorale de pe urma fostului Rege Carol al II-lea de la Monique Urdărianu. Faptul că instanţele au constatat în cazul altor bunuri legalitatea acestei transmiteri a drepturilor succesorale nu înseamnă că suntem în prezenţa unei autorităţi de lucru judecat, deoarece nu este vorba de acelaşi obiect al cauzei. Lipsind unul din elementele autorităţii de lucru judecat (identitatea de obiect), nu se poate constata autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri civile, în prezenta cauză penală. Ele ar putea constitui un argument pentru a se reţine lipsa de temeinicie a acuzaţiilor de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu, dar nu o chestiune prealabilă dezlegată cu autoritate de lucru judecat.

– În plus, parchetul a susţinut în actul de sesizare că actul care dovedeşte această cumpărare a drepturilor succesorale de către inculpatul Al României Paul Philippe de la Monique Urdărianu ar fi fals, fapt care impune analizarea acestei susţineri pe fondul cauzei. Dacă s-ar constata caracterul fals al acestui înscris, instanţa penală poate să reţină că nu a existat o transmitere valabilă a drepturilor succesorale prin acesta, fără ca prin aceasta să încalce autoritatea de lucru judecat al celorlalte hotărâri civile. De această dată nu suntem în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile care să fi statuat asupra aceloraşi aspecte, ci a unor alte înscrisuri depuse în dovedirea unor cereri similare.

– Pentru aceste motive, curtea va respinge restul solicitărilor inculpatului Roşu Robert Mihăiţă şi ale inculpatei SC RECIPLIA SRL de constatare a autorităţii de lucru judecat a chestiunilor statuate prin celelalte hotărâri pronunţate de instanţele civile în legătură cu drepturile succesorale ale inculpatului Al României Paul Philippe.

– În consecinţă, instanţa reţine că nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate chestiuni prealabile aspectele statuate prin Sentinţa civila nr. 2038/27.08.2008 pronunţata de Judecătoria Reşita si Decizia civila nr. 207/R/30.03.2009 pronunţata de Tribunalul Caras Severin, Secţia civila, ambele in dosarul nr. 3850/290/2007; Sentinţa civila nr. 932/02.04.2007 pronunţata de Judecătoria Bârlad si Decizia civila nr. 839/R din 04.07.2007pronunţata de Tribunalul Vaslui, Secţia civila; Decizia civila nr. 182A/23.03.2009 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie in dosar nr. 35827/3/2005 (1444/2008); Decizia civila nr. 109A/05.07.2012 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civila in dosar nr. 3878/2/2012; Sentinţa civila nr. 500/16.05.2006 pronunţata de Tribunalul Prahova, Secţia civila in dosar nr. 3127/2006 si Decizia civila nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civila pronunţata in dosar nr. 5425/42/2006; Sentinţa civila nr. 679/20.06.2006 pronunţata de Tribunalul Prahova, Secţia civila in dosar nr. 3128/2006 si Decizia civila nr. 4792/09.07.2008 pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţia civila si de proprietate intelectuala in dosar nr. 6322/42/2006; Decizia civila nr. 3378/14.06.2013 pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţia I-a civila in dosar nr. 3878/2/2012.

Astfel, potrivit pct.1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.

De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi.

Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.

Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.

În apărarea sa, inculpatul Roşu nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că a acţionat în interesul clientului său.

În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpatul Roşu nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere din care a făcut parte încă de la data constituirii lui, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa)”, se arată în motivarea Înaltei Curți.

Context. În decembrie anul trecut, Înalta Curte a dat verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar autoproclamatul prinț Paul al României, trei ani și patru luni.

Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roșu, 5 ani de detenție efectivă.

Paul al României a fugit din țară și este dat în urmărire internațională. La fel și miliardarul israelian Beny Steinmetz. Aceasta nu l-a împiedicat, ca la începutul anului, să se prezinte la procesul de corupție din Geneva, unde a fost condamnat, de asemenea, la 5 ani de detenție, în primă instanță. Deși pe numele lui era emis de România un mandat internațional de arestare prin Interpol, în mod inexplicabil, autoritățile din Elveția nu l-au pus în aplicare.

Prin verdictul definitiv din 17 decembrie 2020, Înalta Curte a decis și confiscarea de către stat a terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov în valoare de 145 de milioane de euro.

Potrivit judecătorilor, ferma regală de la Băneasa nu era în proprietatea Casei regale, ci era dată în folosință Domeniilor Coroanei de către statul român. Cu toate acestea, ferma a fost revendicată de Paul al României, deși – în 2008 – nu îi era încă recunoscută calitatea de moștenitor al lui Carol Grigore Mircea Lambrino, bastardul Regelui Carol al II-lea.

Așa zisul prinț Paul se numea în realitate Paul Lambrino, dar și-a schimbat numele în cartea de identitate în Paul Philippe Al României.

În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia condusă de Truică şi controlată de holdingul miliardarului israelian Benyamin Steinmetz. Gruparea ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt.

Ar fi încercat să pună mâna chiar pe castelul Peleş şi să ceară despăgubiri pentru domeniul regal de la Balcic.
Mai mult, gruparea ar fi atentat la întreaga avere e Casei Regale.

„Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau a fi retrocedate, între care actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), precum şi antecontracte de vânzare -cumpărare, înţelegeri”, arăta DNA.

Paul Lambrino s-a judecat cu Casa Regală a României pentru a fi recunoscut drept prinţ moştenitor şi pentru a dobândi o parte din averea Casei Regale.

În februarie 2012, Instanţa Supremă a recunoscut sentinţa din 1955 a unei instanţe din Lisabona prin care tatăl lui Paul, Carol Mircea Grigore, era recunoscut ca fiu al regelui Carol al II-lea. ÎCCJ i-a recunoscut lui Paul Lambrino calitatea de nepot al regelui Carol al II-lea şi drepturile ce decurg de aici în ce priveşte averea regelui exilat, nu averea Casei regale.

Potrivit Casei regale a României, decizia Înaltei Curţi din 2012 nu a creat niciun drept dinastic şi nici nu a stabilit apartenenţa lui Paul al României la familia regală.

Autor

Radu Cristian

Radu Cristian ... vezi toate articolele