Prima pagină » Știri » Încă o persoană, a șaptea, a fost reținută în dosarul crimei din Piața Constituției

Încă o persoană, a șaptea, a fost reținută în dosarul crimei din Piața Constituției

Încă o persoană, a șaptea, a fost reținută în dosarul crimei din Piața Constituției
Poliția Capitalei anunță, joi, că a fost reținută încă o persoană în dosarul crimei de la finele lunii septembrie din Piața Constituției, în această cauză fiind în spatele gratiilor, în total, șapte persoane.

„În cazul de omor din noaptea de 29 septembrie s-a dispus cea de-a șaptea măsură de reținere față de o persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, informează Poliția Capitalei.

În acest dosar, se află în arest preventiv alți șase bărbați, măsura fiind luată de magistrații Tribunalului București în data de 5 octombrie.

Polițiștii au efectuat în data de 4 octombrie, 21 de percheziții domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, verificările fiind începute la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Perchezițiile au avut loc în zona Petricani – Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare. Măsurile vin în urma unei încăierari de duminica trecută, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.

Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.

Citește și