Încă un bebeluș din Argeș externat astăzi. La Marie Curie mai rămân trei copii
„Astăzi pleacă cel mai micuț dintre copii. Pleacă un băiețel de șapte luni care a câștigat bine în greutate, care mănâncă foarte bine, care este vesel, care are o privire foarte frumoasă și foarte luminoasă și noi considerăm că se află în acea stare în care poate să-și regăsească căsuța lui”, a declarat Bălgrădean.
Medicul Mihaela Bălgrădean a explicat că în cazul externării doctorii au în vedere aspecte legate atât de starea din punct de vedere medical, cât și în ceea ce privește starea de spirit a micuților.
„Sunt patru tipuri de simptome și semne mari pe care noi trebuie să le apreciem înainte ca acești copii să plece acasă. Cea mai importantă dintre ele este starea lor de bine. Sunt copii care apar dintr-odată cu o figură luminoasă, care mănâncă bine, care se joacă, care au un tonus bun. Al doilea la fel de important se leagă de prima definiție a acestei boli legată de insuficiența renală acută. Sigur că acești copii trebuie să aibă o diureză convenabilă vârstei lor și trebuie să aibă niște valori ale retenției azotate, respectiv uree și creatinină, care tind spre normalizare. Nu ne așteptăm la valorile normale pentru că altfel nu i-am urmări o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Al treilea lucru se leagă de anemie. Anemia aceasta trebuie să fie corectată aproape de normal sau în orice caz să ne dea siguranța că o putem corecta printr-un regim alimentar corect și sigur cu niște medicații simple. Al patrulea aspect se leagă nivelul trombocitelor, care trebuie să fie la o valoare normală. Acestea sunt criteriile noastre de externare”, a explicat medicul Mihaela Bălgrădean.
De asemenea, medicul a avertizat părinții să nu expună copiii vizitelor și locurilor aglomerate, întrucât pot apărea alte îmbolnăviri, cum ar fi gripele de sezon sau alte afecțiuni, având în vedere că cei mici au trecut deja prin tratamente destul de agresive. Astfel, părinții trebuie să protejeze în continuare micuții până la recuperarea completă.
„Mici îmbolnăviri mai pot apărea și chiar îi rugăm pe părinți să nu primească foarte multe vizite. Vizitele să fie cât mai restricționate, să nu ducă copiii în locuri aglomerate și, bineînțeles, să nu vină nici în contact cu alți copii, care ar putea fi purtători de infecții virale”, a explicat Bălgrădean.
La Marie Curie rămân alți trei copii, dintre care o fetiță la care s-a stopat procesul de dializă. În cazul celorlalți doi, dializa continuă, însă starea lor este ameliorată.
În ceea ce privește băiețelul din Mioveni adus la Marie Curie, care prezenta și probleme neurologice, Mihaela Bălgrădean a spus că el reacționează bine față de părinți, ceea ce este un semn bun, devenind din ce în ce mai prezent din punct de vedere neurologic.