Un incendiu de mari proporții a avut loc, sâmbătă dimineață, în zona de sud a municipiului Vaslui, la o fabrică pentru producerea și prelucrarea substanțelor chimice, existând riscul producerii unei explozii, iar în urma incidentului au fost rănite două persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cauza incendiului a fost scurgerea de etil hexanol pe o conductă încinsă, ca urmare a nerespectării parametrilor tehnici de exploatare a substanțelor chimice.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cel puțin 50 de pompieri, folosind toate cele șase autospeciale pe care unitatea de la Vaslui le are în dotare.
În urma incendiului au fost răniți doi angajați ai fabricii, aceștia fiind duși la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, unde au rămas internați. De asemenea, au fost distruse peste trei tone de hexanol, compus chimic utilizat la fabricarea plastifianților și a lubrefianților sintetici, dar și mai multe instalații tehnologice.
În acest caz a fost constituită o comisie pentru a fi stabilite cauzele efective care au dus la producerea incendiului și măsurile ce vor fi luate împotriva directorului firmei respective. (Mediafax)