Incendiu într-o clădire din Centrul Istoric al Capitalei
Un incendiu a cuprins, duminică după-amiază, ultimul etaj unui imobil din Centrul Istoric al Capitalei, flăcările fiind stinse, în scurt timp, de pompieri.
Colonelul Dumitru Tudorică, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București, a declarat că, imediat după izbucnirea incendiului în imobilul situat în Pasajul Francez, locatarii au anunțat pompierii, care au intervenit cu două autospeciale de lucru și salvare de la înălțime, cinci autospeciale cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare pentru iluminat și desfacerea căilor de acces.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime în rândul locatarilor, iar incendiul a fost stins repede de pompieri.