Incendiu într-o localitate din Dolj: Doi copii au suferit arsuri după explozia unei butelii

Publicat: 12 08. 2019, 16:42

Potrivit ISU Dolj, pompierii au fost solicitați să intervină, luni, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Siliștea Crucii.

„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței. În urma evaluării la fața locului ar fi vorba de o explozie de butelie urmată de incendiu”, au transmis reprezentanții ISU Dolj.

În urma exploziei, doi copii au suferit arsuri la la nivelul fețelor și mâinilor. Este vorba de o fetiță de 3 ani și jumătate, cu arsuri la nivelul feței, și de un băiat de 5 ani, cu arsuri la palme și la față. Ambii au fost transportați cu ambulanțele la spitalul din Băilești.

Pompierii și polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs explozia.