Prima pagină » Știri » Incendiu într-un bloc din Iași. Bilanț: Două persoane au ajuns la spital și alte 12 au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Iași. Bilanț: Două persoane au ajuns la spital și alte 12 au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Iași. Bilanț: Două persoane au ajuns la spital și alte 12 au fost evacuate
Un număr de 12 persoane au fost evacuate, marți, dintr-un bloc din Iași, după un incendiu care a izbucnit într-un apartament de la etajul întâi. Două persoane au fost duse la spital.

Potrivit reprezentanților ISU Iași, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul întâi al unui bloc de pe strada Anastasie Panu. 12 persoane au fost evacuate.

„Se intervine cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțimi, un echipaj de prim ajutor, o autospecială transport victime multiple. 12 persoane evacuate”, au transmis reprezentanții ISU Iași.

Medicul Diana Cimpoeșu, de la UPU-SMURD au transmis că doi pacienți au fost duși la spital, respectiv proprietarii apartamentului unde a izbucnit incendiul.

„Doi pacienți duși la spital, proprietarii, de 79 și 80 ani, femeia cu atac de panică, iar bărbatul cu arsuri faciale gradul 1 și la nivelul mâinii, arsuri de gradul 2″, a spus Cimpoeșu.

Deocamdată nu s-a stabilit cauza izbucnirii incendiului.

Citește și