Prima pagină » Știri » Incendiu într-un gol alpin din Munții Șureanu, peste 30 de hectare sunt afectate

Incendiu într-un gol alpin din Munții Șureanu, peste 30 de hectare sunt afectate

Zeci de pompieri și pădurari intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit cu o zi în urmă într-un gol alpin din zona Vârful Sasului, situat la peste 1.000 de metri în Munții Șureanu, în județul Hunedoara, o suprafață de peste 30 de hectare fiind afectată de flăcări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, locotenentul Anemona Doda, peste 30 de hetctare de gol alpin din zona Vârful Sasului, situat la peste 1.000 de metri în Munții Șureanu, au fost afectate de un incendiu care a izbucnit duminică după-amiază, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru stingerea incendiului, luni intervin peste 20 de pompieri și pădurari.

„Intervenția este foarte dificilă deoarece terenul este foarte abrupt, iar pompierii au ajuns în zonă pe jos. Până în acest moment, au fost afectate peste 30 de hectare de gol alpin. Pompierii și pădurarii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor, iar în acest moment incendiul se manifestă pe o suprafață de peste un hectar și jumătate de gol alpin”, a declarat Doda.

Ea a adăugat că nu s-au stabilit cauzele producerii incendiului, urmând ca acest lucru să se facă după stingerea focului.

Citește și