Prima pagină » Știri » Incendiu la clinica de neuropsihiatrie de la Palazu Mare (Constanța). Trei pacienți au fost răniți

Incendiu la clinica de neuropsihiatrie de la Palazu Mare (Constanța). Trei pacienți au fost răniți

Incendiu la clinica de neuropsihiatrie de la Palazu Mare (Constanța). Trei pacienți au fost răniți
Trei pacienți internați în Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare, aparținând Spitalului Județean Constanța, au suferit arsuri la brațe în urma unui incendiu izbucnit, marți dimineață, în salonul în care se aflau, primele indicii fiind că focul ar fi fost pus intenționat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, incendiul la Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare s-a declanșat marți dimineață, în jurul orei 05.15, la fața locului fiind trimise două autospeciale de intervenție.

Conform sursei citate, până la sosirea pompierilor incendiul a fost lichidat de către angajații spitalului.

Reprezentanții ISU au mai precizat că în urma incendiului ars o saltea de pe un pat, flăcările extinzându-se și la tocul de la ușă.

Cei trei pacienți care se aflau în salonul respectiv au suferit arsuri de gradul întâi la brațe, cel mai probabil în timp ce încercau să stingă flăcările. Ei au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, medicii afirmând că arsurile suferite nu sunt grave și nu le pun viața în pericol.

Primele indicii sunt că focul ar fi fost pus intenționat, însă a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili exact cauza incendiului și dacă personalul instituției poate fi tras la răspundere pentru neglijență.

Cătălin Legănel, [email protected]

 

Autor

Citește și