21:43
Angajații ISU Vâlcea intervin, luni după-amiază, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în halta Ionești, unde a luat foc locomotiva unui tren de persoane.
Potrivit reprezentanților ISU, în trenul compus din locomotivă și două vagoane se află 20 de pasageri, care nu au fost afectați de incendiu. Este vorba de locomotiva trenului Regio 2072, care face legătura între Podu Olt și Piatra Olt.
„În interiorul locomotivei arde mocnit, cu degajări reduse de fum, se lucreaza pentru lichidare”, a transmis ISU Vâlcea.