Incendiu la locomotiva unui tren internațional care venea de la Budapesta

Publicat: 07 06. 2014, 21:00
Actualizat: 28 03. 2019, 06:20

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș au anunțat că un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la o locomotivă, în gara din localitatea Chețani.

Potrivit căpitanului Cristian Mureșan, este vorba despre un tren internațional care venea de la Budapesta și se îndrepta spre Târgu Mureș, garnitura fiind oprită în gara din Chețani până la trimiterea altei locomotive.

„ISU Mureș a fost anunțat, sâmbătă, despre producerea incendiului la locomotiva trenului internațional 368, care venea dinspre Budapesta, de la Războieni, cu patru vagoane, în direcția Târgu Mureș. Impiegatul de mișcare de la halta Chețani a observat un fum gros și a oprit trenul. Locomotiva a fost decuplată de la tren, pentru a nu se extinde incendiul. Nu a fost nevoie de evacuarea pasagerilor. Va întârzia puțin, s-a trimis o locomotivă de rezervă de la Târgu Mureș”, a declarat Mureșan.

Potrivit acestuia, în primă fază, la fața locului au intervenit lucrătorii Serviciului Voluntar de Urgență din Luduș cu o mașină cu apă și spumă, cărora li s-au alăturat și pompierii din Târnăveni, cu o autospecială.

Ela Giurgea, corespondenti@mediafax.ro