Prima pagină » Știri » Incendiu la o casă din Iași. Doi copii au fost duși la spital

Incendiu la o casă din Iași. Doi copii au fost duși la spital

Un incendiu s-a produs miercuri la o casă în localitatea Vladomira, comuna Trifeşti, judeţul Iaşi. Doi copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani, au fost scoşi din incendiu și duși la spital.

La fața locului au intervenit două autospeciale de intervenţie şi stingere, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi.

Echipajul medical SAJ sosit la locul evenimentului a evaluat o fetiță de 14 ani, cu arsuri la nivelul feței, fiind în afara oricărui pericol.

Până la sosirea forţelor de intervenţie cei doi copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani, au fost scoși din incendiu.

Copiii au fost salvați din incendiu de către o persoană în vârstă de 50 de ani. În momentul producerii incendiului, potrivit informațiilor de la fața locului, copiii se aflau singuri acasă.

Aceştia sunt conştienţi, au arsuri de gradul II la nivelul feţei, toracelui şi membrelor superioare şi inferioare. Au fost preluaţi de către echipajele medicale şi vor fi transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein