Incendiu la o hală a fostei fabrici Republica din Capitală
Potrivit lui Daniel Vasile, focul a izbucnit în jurul orei 11.30, la o hală aflată în curs de dezafectare. Flăcările au cuprins aproximativ 200 de metri pătrați din hală, inclusiv acoperișul, iar ulterior incendiul s-a extins și la alte spații aflate în apropiere.
Purtătorul de cuvânt al ISU București a precizat că nu s-au înregistrat victime.
La ora transmiterii acestei știri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o autoscară.
ISU București a trimis la locul incendiului și un echipaj de prim ajutor și unul de descarcerare.