Incendiu la un hotel din Focșani, fără să fie înregistrate victime

Publicat: 23 06. 2015, 12:26

Un incendiu a izbucnit, marți noapte, la etajul al optulea al Hotelului Unirea din Focșani, fără să fie înregistrate victime, ci doar pagube materiale, trei echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, incendiul de la Hotelul Unirea din centrul Focșaniului a fost observat de o persoană care trecea prin zonă și care a sunat la 112, solicitând intervenția pompierilor.

Astfel, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri care au constatat că incendiul se manifesta la etajul al optulea al clădirii.

De asemenea, la locul incendiului a ajuns și o ambulanță SMURD.

Pompierii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă și la celelalte etaje ale hotelului.

Conform ISU Vrancea, nu au fost înregistrate persoane rănite, ci doar pagube materiale.

Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit la hotel cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise.

„Apelul prin intermediul numărului unic de urgență 112 s-a primit de la o personă care trecea prin zona respectivă și a observat flăcările. La fața locului au ajuns trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea la locul intervenției s-a constatat că incendiul se manifesta la bunurile depozitate într-o încăpere de la etajul al optulea al imobilului. De asemenea, întregul palier era inundat cu fum. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului,în final, pericolul propagării a fost înlăturat. Se vor face verificări în vederea stabilirii cauzelor care au stat la baza producerii incendiului”, a declarant, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duță.

La izbunicrea incendiului, la etajul al optulea al hotelului din Focșani nu era cazată nicio persoană, flăcările izbucnind într-o încăpere folosită ca magazie.