Incendiu pus intenționat într-un apartament al unui bloc din județul Buzău
Potrivit ISU Buzău, patru autospeciale au intervenit pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins mobilierul dintr-o cameră a apartamentului. De asemenea, la locul incendiului a fost trimis și un echipaj SMURD.
La fața locului au intervenit și jandarmii, care au decis evacuarea celor aproximativ 20 de locuitori din bloc, după ce unul dintre locatari a afirmat că în apartamentul afectat de incendiu s-ar afla și o butelie.
„În baza informațiilor transmise de locatari, jandarmii au identificat un bărbat de 23 de ani despre care se susține că ar fi fost autorul incediului, persoana fiind imobilizată la autospeciala jandarmeriei, ulterior predată lucrătorilor de poliție pentru investigații”, se arată într-un comunicat al IJJ Buzău.