INCENDIU PUTERNIC în CAPITALĂ. ARDE clădirea fostei fabrici Faur
Un incendiu a izbucnit, joi, la parterul unei clădiri a fostei fabrici Faur din Capitală, unde funcționează un depozit de echipamente electronice, în imobil fiind blocate patru-cinci persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, aproximativ 20 de persoane au fost evacuate, alte patru-cinci fiind în continuare în imobil, dar în afara pericolului, pe terasa clădirii.
„Sperăm că nu mai există alte persoane în interiorul clădirii, pe scări, în afara cele patru-cinci care au urcat deja pe terasa clădirii”, a spus Daniel Vasile.
Pompierii au reușit să izoleze incendiul, care nu mai arde cu flacără deschisă, la fața locului fiind patru autospeciale cu apă și spumă și autoscări.
Totodată, la locul incendiului a ajuns și o ambulanță, însă nu a fost necesară intervenția echipajului medical.
Daniel Vasile a precizat că incendiul a izbucnit la parterul clădirii, acolo unde funcționează o hală de depozitare a echipamentelor electronice.
Totodată, în clădirea afectată de incendiu funcționează și o tipografie, care are și un depozit de hârtie.