INCENDIU puternic în SECTORUL 1

Publicat: 12 09. 2012, 11:47
Actualizat: 29 07. 2014, 20:34

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață în Capitală, în zona Dămăroia, două case fiind cuprinse de flăcări, potrivit televiziunilor de știri. La fața locului au intervenit patru autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, precum și un echipaj de prim ajutor.

Incendiul a izbucnit la o vilă de pe strada Constantin Godeanu, din cartierul Dămăroaia, fiind sesizat la numărul 112 în jurul orei 10.30, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile, pentru Mediafax.

Flăcările au cuprins acoperișul imobilului, de unde se degajă foarte mult fum, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU București.

Daniel Vasile a spus că există pericolul ca incendiul să se extindă și la casele din apropiere.