Prima pagină » Știri » Incendiu puternic într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei

Incendiu puternic într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei

Incendiu puternic într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei, existând riscul ca focul, care a cuprins acoperișul de aproximativ o sută de metri pătrați, să se extindă și la o clădire învecinată, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, incendiul a fost anunțat în jurul orei 13.30, prin numărul de urgență 112.

Inițial s-a crezut că în imobil s-ar afla mai multe persoane, însă pompierii ajunși la fața locului au costatat că în locuința respectivă nu se afla nimeni.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă, ulterior fiind solicitată și o autospecială cu apă, pentru a preveni extinderea focului la un imobil aflat în apropiere.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și