Incendiu puternic la o vilă din stațiunea Cheia
Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă seară, la o vilă situată în apropierea Muzeului Florilor de mină, din stațiunea prahoveană Cheia, 27 de pompieri încercând, timp de mai bine de două ore, să stingă focul care s-a extins pe o suprafață de 200 de metri pătrați.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, lt. Bogdan Iliescu, pompierii au fost solicitați sâmbătă, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o vilă formată din parter și mansardă, situată în stațiunea Cheia, vizavi de Muzeul Florilor de Mină.
Flăcările au cuprins, în primă fază, acoperișul construcției, extinzându-se mai apoi la mansarda vilei și la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Patru echipaje ale pompierilor, două de la garda de Intervenție din Măneciu și alte două de la Vălenii de Munte s-au deplasat de urgență la locul incendiului, 24 de subofițeri și trei ofițeri din cadrul ISU Prahova încercând să lichideze incendiul.
Purtătorul de cuvânt al ISU a precizat că nu există pericolul ca flăcările să se extindă la construcțiile învecinate și că nicio persoană nu a fost rănită în acest incendiu.