Incendiu violent la Pitești: Un fost restaurant, în risc de prăbușire
This browser does not support the video element.
Un incendiu violent a izbucnit, duminică, în Pitești, într-o clădire în care a funcționat un restaurant. Pentru stingerea flăcărilor, care s-au extins pe 400 de metri pătrați, au fost chemați și pompieri de acasă, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că un incendiu a izbucnit în zona Zahana, din cartierul Tudor Vladimirescu din Pitești.
La sosirea pompierilor, flăcările erau foarte mari și era și degajare mare de fum.
„Arde generalizat pe aproximativ 400 metri pătrați. Sunt peste 10 colegi, care au venit din timpul liber să ajute”, a declarat Epure.
Potrivit acesteia pentru stingerea flăcărilor intervine și un echipaj cu o barcă, care va acționa cu ajutorul unei motopompe.
„Există riscul de prăbușire. Clădirea era construită din mult lemn”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.
Pentru stingerea flăcărilor care au cuprins un fost restaurant intervin patru autospeciale cu apă și spumă, două autoscari, o ambulanță SMURD, două autospeciale de primă intervenție și comandă și o barcă.