Incendiul de la depozitul de cauciucuri din Drăgășani, stins în totalitate după cinci zile

Publicat: 28 11. 2019, 17:20

Pompierii din Vâlcea au finalizat miercuri stingerea incendiului de la stația de stocare și valorificare a deșeurilor de cauciuc, din Drăgășani, iar până joi a fost asigurată zona pentru a se interveni în eventualitatea apariție vreunui focar.

„Cantitatea de cauciuc afectată de incendiu și depozitată în curtea operatorului a fost de circa 250 de tone, pentru stingerea completă a incendiului fiind necesară relocarea întregii cantități de cauciuc. Intervenția s-a făcut cu ajutorul a două utilaje și șase autospeciale de stingere”, au declarat reprezentanții ISU Vâlcea.

Potrivit acestora, cauza probabilă a producerii incendiul este amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile (cauciuc) față de sistemul de încălzire (o sobă metalică).

Incendiul de la depozitul de cauciucuri din Drăgășani a izbucnit sâmbătă.

Imediat după izbucnirea flăcărilor s-a transmis mesaj Ro-Alert pe o rază de 6 kilometri, din cauza degajărilor mari de fum.