Prima pagină » Știri » Incendiul izbucnit în Bucegi în 15 iulie, încă nestins, dar izolat

Incendiul izbucnit în Bucegi în 15 iulie, încă nestins, dar izolat

Incendiul izbucnit în Bucegi în 15 iulie, încă nestins, dar izolat
Incendiul izbucnit la jumătatea lunii iulie în urma unui trăsnet, pe un teren considerat arie protejată din Masivul Bucegi, nu a fost încă stins, însă a fost izolat și nu mai există risc de propagare, focul arzând mocnit, fără flacără deschisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiul izbucnit la jumătatea lunii iulie în urma unui trăsnet, pe un teren considerat arie protejată din Masivul Bucegi, nu a fost încă stins, însă a fost izolat și nu mai există risc de propagare, focul arzând mocnit, fără flacără deschisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit maiorului Mihai Drăgan din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, incendiul din Masivul Bucegi a fost izolat, iar focul arde mocnit, pe o suprafață mult mai mică decât cea cuprinsă de flăcări la sfârșitul săptămânii trecute.

Reprezentanții Direcției Silvice, salvamontiștii, pompierii militari și jandarmii montani ajutați de voluntari au săpat un șanț în zona de protecție realizată prin defrișarea zonei din jurul focarului, pentru a împiedica propagarea focului.

După ce, timp de trei zile, de luni până miercuri, un elicopter al Inspectoratului General al Aviației din cadrul MAI a aruncat peste zona incendiată câteva tone de apă ambalată în saci, joi nu a mai fost nevoie de intervenția aparatului de zbor.

Un incendiu a izbucnit, în data de 15 iulie, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1700 de metri în Masivul Bucegi, pe un teren care aparține Casei Regale a României și care se află în administrarea Romsilva.

Într-un comunicat dat publicității duminică după amiază, reprezentanții ISU Prahova afirmă că incendiul a fost anunțat la 112 de către conducerea Parcului Natural Bucegi în data de 21 iulie, la ora 10:40.

Flăcările au cuprins un teren de pe un fond forestier administrat de către Direcția Silvică Prahova – Ocolul Silvic Azuga, pe teritoriul administrativ al orașului Bușteni, pe versantul prahovean al Masivului Bucegi între Claia Mare și linia de telecabină Bușteni – Babele în zona denumită „Creasta cu Zâmbri”.

Inițial, echipajele de intervenție au constatat că suprafața de ardere era de aproximativ 200 de metri pătrați, direcția de propagare fiind Nord-Est, iar în ultimele ore incendiul s-a extins astfel încât duminică după amiază focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.500 metri pătrați, arzând litieră și coronament de rășinoase într-o zonă inaccesibilă, cu o pantă de 80%, intervenția pompierilor fiind imposibilă, precizează comunicatul ISU Prahova.

Documentul citat precizează faptul că suprafața afectată este inclusă într-o arie naturală protejată, de interes european (ROSCI0013 – sit natura 2000) și în rezervația naturală Abruptul Prahovean, rezervație de interes național conform Legii 5 din 2000.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile