Începe operațiunea „SENS UNIC” în București. Descarcă HARTA noilor străzi cu o singură direcție de mers
Primăria Capitalei se pregătește să introducă sens unic pe Bulevardul Lacul Tei, Bulevardul Barbu Văcărescu și pe Calea Dorobanți, precum și pe straza Ramuri Tei și pe unele dintre străzile care au ieșire în Ramuri Tei.
Potrivit propunerilor făcute de Primăria Capitalei, șoferii vor putea circula pe Bulevardul Lacul Tei doar pe direcția dinspre strada Maica Domnului către Bulevardul Barbu Văcărescu.
Reprezentanții Primăriei Capitalei susțin că noile sensuri unice vor fi introduse cel mai devreme în luna martie, după ce va mai încălzi și după ce Poliția Rutieră își va da acordul final asupra modului cum se realizează traficul.
Cum se va circula în zona Lacul Tei, pe sensurile unice/Clic pentru a mări
Sensuri unice din zona Lacul Tei//Sursa hartă -Primăria Capitalei
Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că în zona cu linie de tramvai, de la Doamna Ghica la Maica Domnului, nu va fi afectată, iar în această zona circulația va rămâne pe ambele sensuri.
Directorul Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Ion Dedu, precizează că introducerea noilor sensuri unice face parte din planul primăriei de a fluidiza traficul în zona Lacul Tei.
„Asta este și principiul de bază al acestei reorganizări al străzilor: creșterea vitezei de mobilitate. Sunt probleme de trafic nu numai pentru bucureștenii care-și folosesc mașinile, ci și pentru cei care trec zilnic prin Capitală, care sunt nevoiți să stea pe loc de multe ori. Media zilnică de mașini care tranzitează Capitala este de 400.000, la care se adaugă cele 1,2 milioane de mașini înregistrate în București. Hai să zicem că nu sunt chiar 1,6 milioane de mașini în total, dar să zicem că sunt1,5 milioane de mașini zilnic. Păi, în comparație cu Viena de exemplu unde sunt 600.000 de mașini e enorm. Toate reorganizările pe care le facem le facem pentru a crea un sistem integrat de RATB și metrou astfel încât Bucureștiul să poată fi circulat”, a declarat Ion Dedu.
Ramuri Tei, una din străzile care vor avea sens unic// Mediafax Foto// Marius Dumbrăveanu
Directorul spune că pe lângă creșterea mobilității în zona Tei, sensurile unice aduc o creștere a capacității străzilor respective, în sensul că pe aceste străzi vor circula mai multe mașini. În plus, Primaria Capitalei va pune pe mai multe străzi din zonă Lacul Tei benzi unice pentru transportul în comun, aceste benzi vor fi folosite exclusiv pentru transportul public, ceea ce înseamnă inclusiv taxiuri.
„Marele câștig vine din amenajrea benzilor unice pentru transportul public. Așa putem să asigurăm o anumită frecvență pentru autobuze. Ca crește atât calitatea transportului public, cât și valoarea comercială a transportului comercial. Transportul public e ca un lanț care se rotește. Cu cât se învârte mai repede cu atât valoarea comercială este mai mare”, a mai spus Ion Dedu.
Directorul spune că în zona Lacul Tei vor fi mai multe străzi la care se poate regla circulația prin reamenajarea intersecțiilor, dar și străzi cum e Bulevardul Văcărescu, unde e nevoie de lucrări de infrastructură cum e modernizarea liniilor de tramvai.
Ce alte străzi din București vor fi reorganizate
În curând, Primăria Capitalei va avea un model matematic, cu ajutorul căruia va simula traficul din București. Este vorba de un plan de studiu pentru zona București Ilfov, dar și județe limitrofe cum este Prahova de exemplu, plan care va da un model matematic ce va oferi un sistem integrat de circulație. În baza acestui model matematic, care va constata punctele roșii din trafic și timpii de așteptare, se vor introduce măsuri menite pentru fluidizarea traficului.
Reamenajarea intersecției Răzoare, așa cum arată în planurile Primăriei Capitalei/Clic pentru a mări
În această vară, Primăria Capitalei are în plan și fluidizarea circulației din zona Răzoare. Astfel, la Răzoare va fi sens unic, iar numai strada Progresului va avea ieșire în intersecția care duce spre Drumul Taberei. O altă intersecție care va fi reamenajată va și strada Progresului și Șoseaua Viilor – Bulevardul Tudor Vladimirescu. De asemenea, în același plan de reorganizare a traficului din Capitală intră și intersecția Str. Ctin Istrati cu Str. Progresul și Șos Viilor.
Reamenjarea intersecției Calea Rahovei-Str.Prgresul și sos. Viilor- Bd T. Vladimirescu/ Clic pentru a mări
Reamenjarea Intercției Calea 13 Septembrie-Șoseaua Panduri/ Clic pentru a mări
Cum se circulă în prezent în București, pe zone de trafic// Clic pentru a mări
Proiectele Primăriei Capitalei privind sensurile unice din București/Clic pentru a mări
Video: Cristian Tomoială
Editor video: Mihnea Lazăr