Incident controversat pe străzile Capitalei: Doi bărbați au intrat cu forța într-o mașină oprită în trafic / Poliția face cercetări
„În data de 23.09.2019, în spațiul public au apărut imagini, transmise de un participant la trafic, în care se observă doi bărbați, care au patruns într un autoturism aflat oprit la semafor. În cauză, Secția 1 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a declanșat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și talharie calificată”, informează Poliția Capitalei.
Potrivit polițiștilor, au fost identificate mai multe persoane și au început audierile.
Surse apropiate anchetei au precizat că victima îi cunoștea pe cei doi agresori și, potrivit primelor indicii, la mijloc ar fi o datorie ce vizează drogurile. Toate persoanele audiate au calitatea de martori, însă încadrarea se poate schimba, arată aceleași surse.