Incident grav în județul Iași. Tatăl unui elev repetent a amenințat-o pe directoare că îi omoară copiii

Publicat: 31 01. 2020, 17:24

Bărbatul de 46 de ani a intrat în Școala din comuna Todirești, joi, în jurul orei 16.00, în timpul orelor de curs și, într-o discuție avută cu directoarea școlii, bărbatul a amenințat-o pe femeie că îi omoară copiii.

Individul a fost scos din școală fără probleme, însă, la poartă, potrivit unor surse, s-a întâlnit cu o profesoară pe care a amenințat-o că îi distruge mașina.

„A adus amenințări cadrelor didactice și a directoarei, incidentul a fost unul doar verbal. Nu este prima dată când face scandal, a mai avut un incident care a fost raportat la poliție. Copilul este unul problemă, nu frecventează școala, a venit câteva ore în noiembrie prima dată în acest an școlar. Atunci s-a declanșat și scandalul cu tatăl lui. Bărbatul era beat și prima dată când a venit la școală și în urma acțiunilor sale a primit amendă de la poliție. Acum cerea socoteală cadrelor didactice și le cerea să își retragă plângerea ca să nu mai plătească amenda”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Cristina Puiu, directoarea școlii din Todirești.

În urma incidentului de la sfârșitul anului trecut, bărbatul de 46 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei. Acum, potrivit unor surse, bărbatul a fost din nou amendat și este cercetat în două dosare penale pentru amenințare.

Situația a fost semnalată și de către reprezentanții sindicali ai cadrelor didactice din Iași.

„A intrat în Școala din Todirești unde a recurs la amenințări grave care vizau: distrugerea unor bunuri personale ce aparțin profesorilor (mașini), dar și la amenințări cu moartea la adresa copiilor doamnei director. Nu este prima dată când acest personaj intră și amenință cadrele didactice, dar de această dată considerăm că lucrurile sunt foarte grave”, susține Laviniu Lăcustă, președinte al USLIP Iași.

Acesta solicită și Parlamentului să adopte în regim de urgență Legea privind protecția cadrelor didactice.

Foto: Mediafax Foto / Alexandru Mihăescu