INCIDENT. O biserică din Cluj a luat foc în noaptea de Înviere. Focul a izbucnit la altar
O biserică dintr-o localitatea din județul Cluj a luat foc după slujba de Înviere. Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca flăcările să distrugă întreg lăcașul de cult. În noaptea de Paște, al nivel național, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a mobilizat peste 5.000 de pompieri.
Potrivit IGSU, spre dimineață, pompierii au fost chemați să stingă un incendiu produs la o biserică din localitatea Cubleșu Someșan, județul Cluj. Incendiul izbucnise în altar și pînă a fost stins a apucat să distrugă aproximativ 20 de metri pătrați. În urma evenimentului, nu au existat victime.
Tot în noaptea de Înviere au ars și două locuințe, cel mai probabil din cauza unor lumânări aprinse. În același timp, conform IGSU, ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 1.202 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 148 de incendii, 838 de cazuri SMURD precum şi alte 216 situații pentru protecția comunităților.
Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu aproximativ opt la sută față de perioada similară a anului trecut, în special în ceea ce privește reducerea solicitărilor SMURD.