Prima pagină » Știri » Incident pe Magistrala 5 de metrou, la două săptămâni de la inaugurare! În stația Eroilor 2 a curs apă din tavan. Reacția Metrorex | VIDEO

Incident pe Magistrala 5 de metrou, la două săptămâni de la inaugurare! În stația Eroilor 2 a curs apă din tavan. Reacția Metrorex | VIDEO

După două săptămâni de la inaugurarea oficială a magistralei 5 de metrou, a apărut și primul incident. În dimineața zilei de 1 octombrie, din tavanul stației Eroilor 2, a curs apă direct pe peron. Metrorex a anunțat că a fost vorba despre o conductă spartă. 

Compania a precizat că ciruclația trenurilor nu a fost întreruptă, iar echipele Metrorex au intervenit, pentru remedierea situației.

„Astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală”, a precizat Metrorex, într-un comunicat de presă.

„Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectivă fiind izolată”, se mai arată în comunicatul Metrorex.

Premierul Ludovic Orban a comentatat incidentul de la stația de metrou Eroilor2, precizând că orice astfel de situație trebuie remediată de consorțiul care a avut contractul:

„​Orice fel de situație care apare trebuie remediată de consorțiul care a avut contractul. Orice neconformitate cu proiectul care apare trebuie remediată de constructor”, a declarat premierul Ludovic Orban despre recentul incident apărut la magistrala de metrou Drumul Taberei.

 

Incidentul s-a petrecut la două săptămâni de la inaugurare

Magistrala de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei) a fost deschisă pe 15 septembrie, la opt ani de la începerea lucrărilor. Noua magistrală a fost dată în folosință în cadrul unui eveniment la care au participat președintele Klaus Iohannis, alături de premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Este o mare realizare, trebuie să recunoaștem acest lucru. Este cert, după Revoluție, cea mai mare realizare de acest tip, de tip metrou, din România. Sigur, nu a fost ușor până aici și această linie risca să devină un fel de legendă, o legendă a amânărilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Autor

Citește și