Prima pagină » Știri » Incident ȘOCANT în Galați: O mașină a spart zidul biroului parlamentar al unui senator și a pătruns în interior

Incident ȘOCANT în Galați: O mașină a spart zidul biroului parlamentar al unui senator și a pătruns în interior

O mașină condusă de o femeie a spart, marți, zidul biroului parlamentar al unui senator și a pătruns în interior. În urma accidentului nu au fost victime, dar biroul senatorului liberal George Stângă a fost parțial distrus.

Surse din rândul anchetatorilor spun că este vorba despre un accident provocat de o femeie neatentă, care a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit cu putere de zidul clădirii. Zidul s-a dărâmat, iar autoturismul a intrat în biroul parlamentar al senatorului liberal George Stângă.

În urma accidentului, biroul senatorial a fost distrus în mare parte.

În interior se aflau mai multe piese de mobilier și documente, iar senatorul păgubit spune că va încerca să ajungă la o înțelegere cu persoana care a provocat accidentul.

„Pagube sunt, spațiul a fost deteriorat. Este un incident nefericit. Sunt convins că vom rezolva pe cale amiabilă, persoana va aduce spațiul la aspectul inițial. Eu îmi desfășor activitatea în mai
multe locuri, am mai multe birouri pentru audiențe. Spațiul deteriorat este în chirie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul liberal George Stângă.

La fața locului se află polițiști care fac o anchetă, rezultatele urmând să fie anunțate pe parcursul zilei.

Citește și