Prima pagină » Știri » INCONȘTIENȚĂ. Un bărbat din Iaşi a vrut să iasă din ţară cu un permis auto cumpărat cu 400 de euro

INCONȘTIENȚĂ. Un bărbat din Iaşi a vrut să iasă din ţară cu un permis auto cumpărat cu 400 de euro

INCONȘTIENȚĂ. Un bărbat din Iaşi a vrut să iasă din ţară cu un permis auto cumpărat cu 400 de euro

Un bărbat de 53 de ani, din Iaşi, a încercat să iasă din ţară, pe la Vama Huşi, la volanul unei maşini, având un permis auto fals, despre care a recunoscut că l-a cumpărat cu 400 de euro din Republica Moldova

Potrivit poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, bărbatul a fost prins în noaptea de marţi spre miercuri, când oamenii legii au oprit pentru control, în localitatea Drânceni, maşina condusă de ieşeanul de 53 de ani.

„La controlul de frontieră, L.C. a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals şi că L.C. nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere”, a transmis Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Bărbatul le-a spus, în cele din urmă, anchetatorilor că a cumpărat permisul de conducere prin intermediul unui cetăţean din Chişinău, pe care nu îl cunoaşe, contra sumei de 400 de euro.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale.

Citește și