Independența băncilor centrale a murit. Trăiască independența băncilor centrale! / Ce spun economiștii

În esență, prezentarea lui Valentin Lazea poate fi rezumată prin expresia „împăratul este gol”. Un exemplu dat de Lazea pentru lipsa de onestitate din breasla economiștilor de astăzi este faptul că stabilitatea prețurilor, obiectivul statutar al Băncii Centrale Europene, este definit de la începutul anilor 2000 ca o creștere a prețurilor de consum (inflație) de 2%. Majoritatea băncilor centrale tințesc de altfel inflația. Însă întrebarea naturală este cum poate o creștere a prețurilor de 2% să reprezinte stabilitate a prețurilor?!

De mentionat și o dinamică importantă cu privire la așa-numita „stabilitate” a prețurilor: stabilitatea prețurilor definită printr-o inflație anuală de aproximativ 2% în următorii 480 de ani face sigur, din punct de vedere matematic, un nivel al prețurilor de circa 2 ori mai mare în 36 de ani, de aproape 7 ori mai mare într-un secol și de peste 10.000 de ori mai mare în 480 de ani.

„Politicul este suprem iar onestititatea lipsește din discursul decidenților economici”, spune Valentin Lazea.

ECONOMIE Suma URIAȘĂ la care ar putea ajunge un bitcoin în 2025. Predicțiile experților în criptomonede

21:32

ACTUALITATE Marcel Ciolacu, mesaj în ultimele ore din 2024: „Nu a fost un an ușor, dimpotrivă / De la miezul nopții putem circula LIBER, pe orice cale, în spațiul Schengen”

20:26

În ceea ce privește independența băncilor centrale, concept care istoric a apărat instituțiile monetare de interferențe ale politicului, Lazea spune că ea a funcționat într-un alt mediu mental și că mai este valabilă doar în Statele Unite din rândul marilor bănci centrale. „Lumea, în anii 1980, trăise cu inflații foarte mari, de două cifre, în acel mediu mental s-a spus am exagerat cu inflația, hai să dăm independență băncilor centrale. Și s-a ales praful de independență, pe scurt. Nu și în Statele Unite. Cu toate cedările Fed-ului (n.r. Federal Reserve) în ultimele luni, ei încă sunt acum cu dobânda la nivelul inflației. Deci americanii și aici sunt peste Europa”, consideră economistul.

El argumentează că, în trecut, se funcționa cu alt mental. În anii 1960-1970, elitele care conduceau lumea voiau să aibă cetățeni cât mai educați. „Drive-ul era în filme, în muzică. Totul era să gândești ceva, da? Gândiți-vă că astăzi o formație precum Pink Floyd sau nu știu cine, nu ar fi cumpărată de nimeni. Nici nu ar ști de ea. Ar fi pe niște site-uri dintr-astea foarte ascunse. Deci cineva la nivel înalt a decis: Dați oamenilor muzică ca lumea, filme ca lumea, literatură ca lumea, vrem să cucerim luna… Ăsta era mentalul. Acum care e ambiția omenirii? Să facă noi genți, noi modele de pantofi, să facă un spectacol… nu știu care e ambiția lor, iar cetățenii să rămână la stadiul de manipulați. 20% dintre ei să gândească cu capul propriu și din ăia, 15% să fie legați ombilical de cei care le dau salarii să-și țină gura, iar 5% să fie independenți și să mai trăncăne, cum fac eu acum”, a spus Lazea.

Lazea consideră că băncile centrale nu pot reprezenta un factor al schimbării în contextul în care acestea reprezintă încă în prezent un element al unui sistem economic neales direct de către populație, iar această sperietoare li se arată constant.

„Li se spune (bancherilor centrali) că nu sunt democratic aleși. «Sunteți puși în funcție de parlamente care reprezintă voința poporului». Nu mai există acea parte din public care sa spună: «băi nene, nu-i chiar așa. E adevărat că voi i-ați pus, dar noi îi amorsăm pe ăia pe care i-ați pus voi. Nu-i schimbați când vreți voi»”, a declarat Lazea.

Potrivit acestuia, de vină pentru falimentul băncilor centrale în condițiile reluării programului de relaxare cantitativă de către BCE, demarat oficial în scopul stimulării economiei (obiectiv nestatutar al BCE) este amestecul factorilor politici în economie care este dublat de predarea armelor de către economiști în fața politicului. Aceasta în contextul economia zonei euro crește firesc cu 1,2% după eliminarea excesului de cerere din anii anteriori, respectiv aproape de potențialul PIB de 1,5% calculat pentru prezent.

Lazea a mai notat: „De ce să le dai oamenilor iluzia că creșterea a fost prea mică în trecut, ceea ce e fals, și că acum o creștere mai mică decât a fost în trecut este anormală. Economia funcționează cu suișuri și coborâșuri. Numai că aici intervine amestecul politicului în economic care, o spun cu tristețe, este dublat de predarea armelor de către economiști în fața politicului. Toată lumea știe că economia funcționează după sinusoide, adică perioadele de avânt sunt urmate de perioade de scădere, eventual de recesiune. Este normal să fie așa. E firea omului, omul este exuberant, exuberanța se pierde, devine pesimist, pesimist în exces uneori, după care iar crește exuberanță și așa funcționează economia de piață. Keynes (n.r. John Maynard-economist) a spus să venim prin politici pro-ciclice, să tăiem atât partea de exuberanță, cât și pe partea de negativ, de pesimist. Adică să strâng cureaua, eu stat, să strâng fiscalitatea și politicile monetare când lumea e prea exuberantă și să desfac cureaua, eu stat, să merg pe inversul a ceea ce merge sectorul privat. Numai că în analiza lui Keynes, spun eu în 2019, el n-a ținut cont de două chestii. Că într-o democrație niciun politician nu o să fie de acord să pună stavilă unei creșteri. Să zică: «băi, voi economiștii aveți dreptate. Economia crește acum cu 2,5% și ea trebuie să crească cu 2%». Nu, ei o să zică «las-o să crească cu 3% că am treabă să fiu ales», după cum nu o să zică niciun politician să fie lăsată economia să meargă în jos. Iar economiștii au zis: «Am înțeles, vom inventa niște teorii care să justifice ceea ce spuneți dvs». Asta este defapt cedarea, pe toate planurile, și moral și intelectual pe care economiștii din lumea întreagă au făcut-o în fața politicului. Practic, am ajuns să trăim într-o lume în care creșterile în exces sunt acceptate, chiar dacă nu au niciun fundament economic, iar scăderile nu sunt niciodată acceptate, chiar dacă sunt justificate economic. Este o gândire care a cedat în fata politicului. Nimeni nu mai zice stop când creșterea se duce în sus și nimeni nu mai acceptă să aibă minus”.

Potrivit acestuia, se inventează teorii și modele care să zică „lăsați totul să meargă în sus pe o școală care din fragedă pruncie sădește copiilor în minte că lor li se cuvine totul”.

Economiștii acceptă asta din motivul simplu că nu vor să-și piardă locurile de muncă și salariile, precum și că dacă se ajunge la negarea ciclului economic, atunci practic „o să fie pervertit capitalismul”.

La întâlnirile de politică monetară din septembrie și octombrie, BCE a decis și reconfirmat repornirea programului de relaxare cantitativă, al doilea din istoria băncii centrale. Instituția va începe să cumpere active financiare începând cu 1 noiembrie, la un ritm de 20 de miliarde de euro/lună. Ca perioadă de timp, programul va fi derulat atât „cât este necesar”, potrivit declarației de politică monetară din septembrie.

Lazea mai consideră că motivele invocate de către Banca Centrală Europeană pentru repornirea programului de relaxare cantitativă, patru la număr, sunt în mare parte nestatutare, cu excepția argumentului privind rata inflației ce se află sub ținta de 2%. Economistul BNR arată că există patru motive pentru care BCE a decis repornirea relaxării cantitative: rata inflației sub ținta de 2%, un ritm de creștere economică nesatisfăcător (două motive oficiale), precum și supraîndatorarea unor state, firme și gospădării din zona euro și necesitatea de a stimula exportul zonei euro printr-o devalorizare a monedei euro (motive neoficiale). Oficialul BNR consideră că acestea trei din urmă sunt nestatutare, în timp ce primul (statutar) este valid doar dacă se acceptă că ținta de 2% a inflației este relevantă în prezent, în condițiile în care aceasta a fost stabilită la începutul anilor 2000 iar PIB-ul potențial al zonei euro a scăzut la 1,5% în prezent.

El a adăugat că avantajele relaxării cantitative sunt o creștere marginală a ratei inflației, cu circa 0,2-0,4%, creșterea marginală a ratei de creștere a PIB și ușurarea poverii asupra debitorilor. În comparație, dezavantajele sunt amânarea reformelor structurale, stimularea bulelor speculative, creșterea inegalităților, erodarea economiilor depuse în bănci și lovirea profitabilității intermediarilor financiari.