INFARCT miocardic, FRACTURI COSTALE, ruptură de splină. Certificatul de DECES al torționarului Alexandru Vișinescu
„Infarct miocardic, traumatism toracic recent cu fracturi costale, ruptură de splină, operat,” au notat medicii în certificatul constatator, imediat după decesul lui Alexandru Vișinescu, transmite Mediafax.
Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956-1963 a murit la 93 de ani, în Spitalul Penitenciar Rahova, pe 5 noiembrie. Vișinescu fusese supus unei intervenții chirurgicale în urma unei rupturi de splină. Problema de sănătate a intervenit în timp ce se afla în detenție, unde ispășea condamnarea definitivă la 20 de ani de închisoare, pentru infracțiuni contra umanității.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis dosar de moarte suspectă în cazul torționarului Alexandru Vișinescu. Trupul acestuia a fost dus la Institutul Național de Medicină pentru a fi supus unei necropsii.
Vișinescu a suferit, la începutul lunii octombrie fracturi costale și ruptură de splină, iar o anchetă internă din închisoare a arătat că a fost vorba de leziuni provocate de o căzătură, nu de lovituri.
„Luni, 05.11.2018, în jurul orei 13.00, personalul medical al Penitenciarului-Spital București-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane aflate în custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei în cauză a fost declarat în jurul orei 14.30. Aceasta se afla în evidența unității cu o serie de afecțiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri și tratament potrivit recomandărilor medicilor specialiști. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București, INML București”, se arăta într-un comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.