Prima pagină » Știri » Infecția cu virusul West Nile: Numărul cazurilor de a ajuns la 19

Infecția cu virusul West Nile: Numărul cazurilor de a ajuns la 19

Infecția cu virusul West Nile: Numărul cazurilor de a ajuns la 19
Numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile a ajuns la 19 în acest moment, conform unei informări publicate pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile a ajuns la 19, în perioada 03.06.2019-28.08.2019, conform unei informări publicate pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. S-au înregistrat și două decese, unul în Călărași și unul în Buzău.

„În funcție de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost înregistrate în județele: Călărași (4 cazuri), Galați (3 cazuri), Tulcea (2 cazuri), Buzău (1 caz), Dolj (1 caz), Iași (1 caz), Mureș (1 caz), Teleorman (1 caz) și în Municipiul București (5 cazuri). Unul dintre cazuri a avut expunerea atât în județul Galați cât și în județul Tulcea”, se arată în informare.

Specialiștii recomandă populației să evite expunerea la țânțari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, să utilizeze substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor, să utilizeze substanțe insecticide în locuință/ în jurul locuinței, să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (plase de protecție la ferestre), să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.

 

Citește și