Prima pagină » Știri » INFORMARE, înainte de toate. Ce ar trebui să știe cei care VIN LA REFERENDUM și cei care ÎL BOICOTEAZĂ

INFORMARE, înainte de toate. Ce ar trebui să știe cei care VIN LA REFERENDUM și cei care ÎL BOICOTEAZĂ

INFORMARE, înainte de toate. Ce ar trebui să știe cei care VIN LA REFERENDUM și cei care ÎL BOICOTEAZĂ
Referendum pentru familie. Ce ar trebui să știe cei care vin la referendum și cei care îl boicotează. Crenguța Nicolae analizează delicata și dificila problemă a relațiilor dintre persoanele de același sex

Vor fi probabil cetățeni care refuză să vină la referendum din motive greșite, induse de minciunile răspândite pe Facebook, cum ar fi aceea că întrebarea de pe buletinul de vot ar fi fost formulată cu viclenie, ca să acopere alte modificări constituționale urzite de PSD, ori că familiile monoparentale nu vor mai fi considerate familii. Alții se vor grăbi la referendum din motive induse tot de minciuni, cum ar fi că dacă nu votează, România se va umple de oameni căsătoriți cu animale sau obiecte. Dincolo de aceste frici de moment, sunt însă oameni dezorientați pentru că n-au urmărit controversele din alte țări legate de căsătoriile gay, n-au văzut nici să existe la noi vreo mișcare de legiferare a acestora și atunci își fac o părere exclusiv după simpatiile și antipatiile lor politice, urmând pur și simplu ce zic formatorii de opinie din tabăra în care au încredere.

Numai că respectivii formatori de opinie nu-i pot lumina, întrucât discursul lor se limitează la lozinci care înlocuiesc cu succes orice fel de discuție. „Să apărăm familia tradițională / viitorul copiilor noștri” e o simplă lozincă, la fel ca și „Drepturile nu se votează / Iubirea nu se votează”. În realitate, familia tradițională (adică aceea cu mulți copii, cu mama casnică și mai multe generații care se ajută unele pe celelalte, locuind laolaltă în sistem de clan) nu mai poate fi apărată, din simplul motiv că modelul de civilizație care o avea în centru a dispărut de mult. Statisticile legate de căsătorie și natalitate (creșterea vârstei medii la căsătorie, creșterea numărului de copii născuți în afara căsătoriei, creșterea vârstei medii a mamei la naștere) s-au modificat și ele în același sens cu ceea ce se întâmplă în restul Europei și tot din motive economice și culturale, nu din cauza eventualei apetențe a cuplurilor homosexuale din România de a se căsători și a adopta copii.

Iarăși în realitate, dreptul la căsătorie gay sau, după caz, precizarea constituțională că prin soți se înțeleg numai două persoane de sex opus a făcut deja obiectul unor referendumuri în 15 state americane (2004, 2008), în Croația (2013), Slovenia, Slovacia și Irlanda (2015), iar în Australia obiectul unui sondaj național (2017). Ideea de a introduce preventiv în constituții precizarea că soții sunt un bărbat și o femeie, anume ca să împiedice tentativele viitoare de legiferare a mariajelor gay, a fost pusă în practică în 12 state americane și Australia, unde între timp a fost revocată; este în vigoare în Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Muntenegru, Croația, Serbia, Macedonia, Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia și Georgia. În Cehia, ideea a apărut în vară, sub forma unei inițiative parlamentare de combatere a unui proiect de legiferare a căsătoriilor gay.

Pentru Macedonia, unde reforma constituțională a fost aprobată în 2015, Comisia de la Veneția, care a examinat proiectul, a conchis în 2014 că, ținând cont de lipsa unor standarde europene în materie și de jurisprudența CEDO, rămâne la latitudinea fiecărui stat să precizeze sau nu în legea fundamentală că o căsătorie se încheie între un bărbat și o femeie. Comisia recomanda însă Macedoniei să renunțe la o altă prevedere a proiectului, aceea că orice altă formă de coabitare și parteneriat înregistrat legal, nu doar căsătoria, trebuie să fie tot între un bărbat și o femeie. Explicația Comisiei era că această prevedere trezește îngrijorări privind respectarea vieții private și de familie, un drept la care se referă articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La același articol 8 se raportaseră și opiniile din 2013 ale Comisiei de la Veneția privind modificările constituționale din Ungaria și Croația. În ambele cazuri, Comisia conchidea că legislația țărilor respective nu trebuie să excludă alte garanții de protecție a vieții de familie pe lângă cele oferite prin căsătorie, având în vedere că CEDO „a extins treptat aria de cuprindere a articolului 8 în privința dreptului la viața de familie”. Comisia avea să formuleze aceleași concluzii și în opiniile emise despre reformele constituționale similare din Armenia în 2015 și Georgia în 2017. Am citat însă cazul Macedoniei pentru că numai acolo reforma constituțională prevedea și că orice altă formă de uniune/parteneriat/coabitare recunoscută de stat, nu doar căsătoria, trebuie să fie tot între un bărbat și o femeie.

În cazul celorlalte patru țări, chestiunea protecției dreptului la viața de familie pentru cuplurile de același sex era fie nereglementată, fie fusese ori avea să fie rezolvată prin parteneriate civile. Ungaria avea această instituție funcțională încă din 2009, fără ca aceasta să dea posibilitatea cuplurilor de același sex să adopte copii; în Croația, protecția juridică pentru cuplurile de același sex datează din 2003 și a fost extinsă în 2014, dar tot fără drept de adopție. La scara UE, dacă parteneriate sau uniuni recunoscute legal există în 22 din 28 de țări, adopția copiilor biologici ai unui partener de către celălalt partener din cuplu e permisă în 18, iar căsătoria și adopția de copii de către cuplurile homosexuale sunt permise doar în 14 țări (din care niciuna în Europa Centrală și de Est). A nu se confunda aici adopția de către un cuplu cu dreptul unei persoane singure, indiferent de orientarea sa sexuală, de a adopta copii, drept care există în unele țări, inclusiv în România.

Acolo unde există, interdicția de căsătorie și de adopție a copiilor de către cuplurile homosexuale se bazează pe argumentul că este în interesul statului să promoveze ca „standard de bune practici” în materie de familie căsătoria cuplului heterosexual, singurul care se poate reproduce natural, deci cu costuri suplimentare cât mai reduse pentru societate (folosirea unor mame-surogat sau inseminările artificiale nu sunt aici regula, ci excepția) și pentru copii (absența unui model patern sau matern în dezvoltarea copilului nu sunt aici regula, ci excepția). Acest argument se amplifică mai ales în perioadele când o națiune se percepe ca fiind amenințată din diverse motive – emigrație masivă, scădere a natalității din cauza unei crize economice, apropierea unui război sau o conjunctură care a dus ori ar putea duce la pierderea de suveranitate sau de teritorii.

Cele de mai sus sunt menite să arate că o schimbare constituțională care precizează cine sunt „soții” din cuplul căsătorit, fie că e făcută de parlament sau printr-un referendum, nu justifică urletele cum că țara respectivă e de nivelul epocii de piatră și merită dată afară din UE, Consiliul Europei, ONU etc, după cum nu justifică nici împăunarea că un vot favorabil înseamnă o declarație de independență a țării oprimate de UE, Consiliul Europei, ONU etc. O astfel de schimbare e doar o ilustrare a perioadei de tranziție și căutări chinuitoare pe care o parcurg acum nu doar România, nu doar Europa de Est și nu doar UE. Deocamdată, singura certitudine rațională, indicată de repetatele concluzii ale Comisiei de la Veneția, e că dacă un stat european optează să precizeze în constituție că soții sunt bărbat și femeie, trebuie să asigure în schimb o formă de protecție a dreptului la viața de familie și pentru cuplurile stabile care nu pot avea acces la căsătorie. Polonia, Letonia, Lituania, Slovacia au în pregătire la ora actuală astfel de legi de recunoaștere a cuplurilor de același sex.

La noi, după ce patru inițiative de a reglementa parteneriatul civil din 2008 încoace au căzut în Parlament, anul acesta a fost întocmit încă unul (pentru recunoașterea uniunii consensuale între persoanele de sex opus sau de același sex) de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Proiectul nu dă drept de adopție cuplurilor de același sex și nici de adopție a copiilor biologici ai unui partener de către partenerul său; singurele drepturi de adopție ar fi date în cuplurile de sex opus pentru partenerul care a participat timp de 5 ani la îngrijirea copiilor biologici ai celuilalt partener. E posibil ca acesta să fie proiectul ce va fi oferit de actualul guvern, așa cum a promis șeful PSD, dacă referendumul va avea ca rezultat modificarea Constituției. Sau poate va fi cel inițiat tot anul acesta de deputata independentă (fostă USR) Oana Bîzgan și aflat acum în dezbatere la Senat, care prevede că „partenerii civili sunt prezumați a fi părinții copilului născut în timpul parteneriatului civil”, fără a diferenția cuplurile în funcție de sexul partenerilor.

Va fi dificil, după referendum, ca opozanții mariajelor gay să accepte că statul ar putea oferi o altă formă de protecție juridică pentru cuplurile necăsătorite. Unii justifică respingerea parteneriatului civil / uniunii consensuale cu argumentul că aceste forme de protecție juridică șubrezesc căsătoria, pentru că ele nu sunt destinate numai cuplurilor de același sex (în Franța, de la introducerea în 1999 a pactelor de solidaritate civilă – PACS și până acum, au apelat la ele mai curând cuplurile de sex opus care nu voiau să se căsătorească, în timp ce numărul căsătoriilor s-a redus). Alții au argumentul că orice astfel de proiect va duce oricum, mai devreme sau mai târziu, la conferirea dreptului de adopție pentru cuplurile de același sex (în cazul proiectului CNCD, e chiar simplu ca el să fie combătut în justiție pentru că discriminează, dând drepturi de adopție numai în cuplurile de sex opus).

Nici cei care se declară deschiși la extinderea protecției pentru cuplurile de același sex nu pot spune însă mare lucru despre asta, pentru că în afară de câteva excepții, nu există vreun efort notabil de informare sau de dezbatere. Spre deosebire de majoritatea țărilor cu economii mai avansate, unde au apărut întâi parteneriatele și apoi căsătoriile gay, la noi ar urma acum ca întâi să se tranșeze chestiunea căsătoriilor (la referendum) și abia apoi cea a parteneriatelor (în Parlament), dar fără să fi existat vreo discuție despre ele, căci în ultimii trei ani, de când a început Coaliția să strângă semnături pentru modificarea Constituției, am avut parte doar de propagandă. Coaliția a apelat la sentimentele religioase și patriotice ale fanilor, adversarii ei au apelat la sentimentele antireligioase și cosmopolite ale fanilor și la asta s-a redus totul până când, după ce organizarea referendumului s-a aprobat în Parlament și Guvern, tema a fost comod îngropată de același meci cu înjurături între PSD și Rezist.

Citește și