Infotrafic: Șase DRUMURI NAȚIONALE sunt BLOCATE din cauza inundațiilor și a alunecărilor de teren
Șase drumuri naționale, din județele Caraș-Severin, Bacău, Dâmbovița și Argeș, sunt blocate, joi seară, din cauza inundațiilor și a alunecărilor de teren, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Astfel, în județul Argeș, DN 7C (Transfăgărășan) este închis de săptămâna trecută, la kilometrul 64+380 metri, în dreptul lacului de acumulare Vidraru. Măsura a fost luată în urma precipitațiilor din ultima vreme, care au produs o surpare a drumului. Potrivit sursei citate, către Piscu Negru se poate circula pe drumul pietruit ce trece prin zona Cumpăna.
În Dâmbovița, traficul rutier pe DN 61 Ghimpați – Găești este întrerupt la kilometrul 74, pe podul provizoriu din localitatea Ionești, ca urmare a creșterii debitului râului Argeș, circulația desfășurându-se pe rute ocolitoare.
În județul Caraș-Severin, din cauza unei alunecări de teren, este închisă varianta de ocolire Domașnea, iar traficul rutier se desfășoară pe DN6, prin localitate.
Tot în Caraș-Severin, sunt închise DN 57(între kilometri 116 și 117) și DN 57A (în localitatea Șușa).
Potrivit Infotrafic, în județul Bacău, DN 12 Onești – Adjud este închis în localitatea Ștefan cel Mare.