Prima pagină » Actualitate » FOTO: INFP anunță montarea a trei staţii seismice şi cinci GPS, în patru localități din Gorj, după cutremurul de marți

FOTO: INFP anunță montarea a trei staţii seismice şi cinci GPS, în patru localități din Gorj, după cutremurul de marți

INFP anunță montarea a trei staţii seismice şi cinci GPS, în județul Gorj / Sursa foto: Facebook INFP

Trei staţii seismice şi cinci GPS au fost instalate în localităţile Leleşti, Runcu, Peştisani şi Bâltişoara, în urma cutremurului de marţi cu magnitudinea de 5,7 din judeţul Gorj, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

În urma evenimentelor seismice din ultima perioadă, din zona seismică Gorj, Oltenia, INCDFP a trimis specialiști în zonă pentru montarea a 3 stații seismice și 5 stații GPS, pentru analize în vederea cercetărilor privind procesul de desfășurare a cutremurelor și efectele produse de acestora.

„Noile stații seismice pot înregistra cutremure de magnitudine de valoare mică și pe baza înregistrărilor se pot estima pagubele din zonă, iar stațiile GPS vor înregistra deformările crustale”, conform unui mesaj transmis pe Facebook de INFP.

Echipamentele s-au montat în localitățile Lelești, Runcu, Peștisani și Bâltișoara.

Aceste stații seismice vin în completarea celor cinci stații deja existente în această zonă, la Gura Zlata, Lotru, Petroșani, Târgu Jiu, Herculane și Strehaia.

INFP anunță montarea a trei staţii seismice şi cinci GPS, în județul Gorj / Sursa foto: Facebook INFP

INFP anunță montarea a trei staţii seismice şi cinci GPS, în județul Gorj / Sursa foto: Facebook INFP

Sute de replici după cutremurul de marți

Cutremurul de magnitudine 5,7 produs marţi în judeţul Gorj, cel mai mare în această zona seismică, a fost urmat de 200 de replici, potrivit datelor publicate de Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 6,3 km şi a avut intensitatea epicentrală VI.

„Cutremurul a avut loc în apropierea contactului dintre Depresiunea Getică și Orogenul Carpaților. Depresiunea Getică se află în fața Carpaților Meridionali, fiind mărginită la sud de falia Pericarpatică, la contactul cu Platforma Moesică. Tectonica regiunii este caracterizată de două sisteme de falii. Primul sistem este de tip transformantă, orientată NV-SE, ce se intersectează cu un al doilea sistem de falii, orientat E-V (…) Până în acest moment au fost localizate 200 de replici ale acestuia, cea mai mare având magnitudinea de 4.1 ML”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a INCFP.

Potrivit INCDFP, zona în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare. Ultimul cutremur estimat cu magnitudinea de 5,2 a fost produs 1943, la adâncimea de 9,9 km.


CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele